Sari la conținut

La ce riscuri te expui dacă divorţezi

Femeile care au divorţat o dată şi bărbaţii care au divorţat de două ori sunt cu sănătatea la risc, faţă de cei care stau căsătoriţi

“Consecinţele negative ale divorţului sunt cunoscute de foarte mult timp ” spune autorul studiului Matthew E. Dupre.

Recăsătorirea inversează efectul doar pentru bărbaţi, mai spun studiile. Pentru femeile care au divorţat de cel puţin două ori, riscul infarctului este comparabil cu acela de a avea diabet sau tensiune arterială mare.

Cercetătorii au analizat mai mult de 15.000 de adulţi cu vârstele cuprinse între 45-80 de ani, care au fost căsătoriţi măcar o dată şi au fost monitorizaţi pe perioada 1992-2010.

14% dintre bărbaţi şi 19% dintre femei au fost divorţaţi. La sfârşitul studiului, mai mult de o treime dintre oameni au trecut printr-un divorţ

În cei 18 ani de monitorizare, 1211 oameni au suferit un infarct şi asta s-a întâmplat cu precădere la cei care erau divorţaţi. Femeile care au avut un divorţ aveau cu 24% mai multe şanse să facă un infarct faţă de femeile care au fost căsătorite, iar bărbaţii care au divorţat de două ori au avut cu 77% mai multe şanse să facă un infarct.

 

“Studiile au arătat că pierderea suferită din pricina unui divorţ are un mai mare impact la femei decât la bărbaţi. Bărbaţii sunt şi aceia care se recăsătoresc mult mai repede decât femeile”

 

Oamenii care trec printr-o despărţire îşi pot schimba drastic comportamentul, se pot apuca de fumat pentru a controla stresul despărţirii.

A.

Ana Maria Nitu

Ana Maria Nitu, studiază la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, a fost jurnalist la Evenimentul zilei, www.evz.ro si Doctorulzilei, www.doctorulzilei.ro

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel