
La ce trebuie să fim atenți când consumăm miere și usturoi

Usturoiul şi miere aduc nenumărate beneficii pentru sănătate, iar când sunt combinate și se consumă pe stomacul gol acționează la fel ca un medicament.
În sezonul rece, o lingură de usturoi crud și miere, luatre pe stomacul gol, ține la distanță răceala și gripa, dar și alte boli.
Potrivit experților, combinația dintre usturoi şi miere consumată pe stomacul gol timp de 7 zile are o mulțime de beneficii pentru sănătate.
Te-ar mai interesa: Mihaela Bilic: ce înseamnă un gram de sare și cum ...
Mierea de albine este unul dintre cele mai sănătoase alimente, însă în consumată cu usturoiul are numeroase beneficii miraculoase, fiind un remediu excelent pentru combaterea răcelilor.
Usturoiul este considerat unul dintre cele mai sănătoase alimente, însă în combinație cu mierea, efectul este miraculos.
Compușii cu sulf din usturoi precum și nutrienții din miere au un efect anticoagulant și tonifiant asupra venelor, prevenind formarea trombozei și a varicelor. Pe lângă gustul extrem de aromat și dulce, mierea este un remediu folosit de milenii, de la copii până la persoane în vârstă.
Te-ar mai interesa: Condimentul anti-cancer care ajută la eliminarea g...
Se curăță doi căței de usturoi, se pun într-un borcan de sticlă, iar apoi se adaugă două linguri de miere. Amestecul se lasă la frigider timp de 30 de minute sau la temperatura camerei.
Pentru cele mai bune efecte, băutura trebuie consumată pe stomacul gol, timp de șapte zile, potrivit exquis.ro.
Dimineața este cel mai bun moment pentru a consuma acest amestec, deoarece alicina din usturoi este mai uşor absorbită, potrivit specialiștilor
Te-ar mai interesa: O legendă a muzicii populare considerată „Tezaur u...
De asemenea, usturoiul cu mierea pot fi consumate și altfel:
În medicina populară, alături de ceapă, usturoiul este considerat un adevărat medicament. De asemenea, usturoiul conține un antibiotic puternic numit alicină, care se evaporă încet din usturoi și luptă împotriva germenilor și infecțiilor.
Din bătrâni spune că dacă suntem răciți și avem nasul înfundat, usturoiul ne ajută, deoarece mirosul puternic emanat îmbunătățește funcția respiratorie.
Te-ar mai interesa: ALERTĂ ALIMENTARĂ! Chipsuri contaminate cu o subst...
Mai exact, alicina dizolvă mucusul, iar procesul ajută la decongestionarea nazală si vom putea respira fără probleme, deoarece substanța care se evaporă încet din usturoi și luptă împotriva germenilor și infecțiilor.
Mai mult, s-a dovedit ca alicina este mai eficientă decât penicilina. Specialiștii din Austria au descoperit că usturoiul produce trei tipuri de substanțe chimice: sulfura etilica de alil, sulfura dietilica și acetona. Alicina blochează două grupuri de fermenți care permit bacteriilor să se dezvolte în corpul uman.
Te-ar mai interesa: Primele cuvinte ale Ecaterinei, fetița preotului N...
Bogat în numeroase vitamine și substanțe minerale:
Pentru a obține cele mai multe beneficii, usturoiul trebuie consumat întotdeauna crud, deoarece prin gătire, proprietățile nutritive scad.
Beneficiile miraculoase ale usturoiului:
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.