Leacul pentru imunitate și prevenirea cancerului al părintelui Elefterie

Leacul pentru imunitate și prevenirea cancerului al părintelui Elefterie. Părintele arhimandrit Elefterie a trăit între 1900 și 1990 și a fost ctitorul Mănăstirii Dervent din Constanţa.

A devenit cunoscut pentru sfaturile pentru remediile naturiste pe care le recomandă enoriaşilor.

Părintele Elefterie, „medicul fără bisturiu”

Se spune despre părintele Elefterie de la Mănăstirea Dervent  că vindecă aproape orice. Părintele Elefterie de la Mănăstirea Dervent a urmat Facultatea de Medicină în Grecia şi a studiat tratamentele naturiste, devenind în timp ‘’medicul fără bisturiu’’.

A fost un mare postitor şi rugător pentru lume. Părintele Elefterie se hrănea numai cu mâncare pustnicească şi se nevoia pe ascuns, întrecând pe mulţi călugări şi duhovnici cu nevoinţa sa. Puţini alţi duhovnici din vremea sa aveau râvna şi bucuria Sfintei Liturghii zilnice precum avea Protosinghelul Elefterie.

De asemenea, avea şi darul vindecării bolilor trupeşti, moştenit din tinereţe, reuşind să vindece mulţi bolnavi cu rugăciunea, cu postul şi cu plante, fără medicamente. Dar, pentru toţi bolnavii care veneau la el, întâi făcea Sfântul Maslu, apoi îi pomenea la Sfânta Liturghie şi după aceea le recomanda tratament natural.

În urmă cu 30 de ani, a încetat din viaţă la 90 de ani, însă leacurile sale continuă să fie transmise şi folosite cu mare succes şi în prezent.

Dovadă stă şi o reţetă pentru prevenirea şi combaterea bolilor, inclusiv a cancerului în stadii incipiente, remediu care a devenit popular datorită efectelor confirmate de cei care l-au încercat.

Leacul pentru imunitate și prevenirea cancerului al părintelui Elefterie

Ingrediente

  • 4 grame de lăptişor de matcă;
  • 1,5 kilograme de miere naturală de salcâm;
  • 300 de grame de polen măcinat;
  • 150 de grame de tinctură de propolis;
  • 200 de mililitri de ser fiziologic.

Mod de preparare şi administrare

  • Ingredientele se amestecă într-un recipient de sticlă, cu o lingură de lemn.
  • Apoi, borcanul se închide ermetic şi se păstrează la frigider.
  • Din pastă rezultată se ia 1 lingură dimineața şi 1 lingură seara, pe stomacul gol sau cu ceai.
  • Cantitatea este suficientă pentru 30 de zile de cură.
  • Este un leac pentru imunitate, pentru prevenirea cancerului sau ca adjuvant în boală canceroasă,

De ce este eficient

Amestecul care are la bază lăptişor de matcă şi miere de salcâm poate fi folosit preventiv pentru a diminua riscul apariţiei diferitelor boli degenerative, printre care şi cancerul.

Ingredientele din reţetă au rolul de a stimula sistemul imunitar. Primele semne vizibile apar după primele 2-3 săptămâni de la începerea tratamentului.

Potrivit specialiştilor, după tratamentele de chimioterapie şi radioterapie, pacientul acuză oboseală cronică.

Acest tratament are capacitatea de a-i reda pacientului pofta de viaţă, energia de care are nevoie, pentru a diminua senzaţia de oboseală cronică.

Amestecul mai poate fi folosit preventiv pentru a diminua riscul apariţiei diferitelor bolilor cardiovasculare, hepatice şi renale.

Precauţii

Înainte de a se începe o astfel de cură în boala canceroasă deja instalată se recomandă sfatul unui specialist, deoarece fiecare organism reacţionează diferit.

Recent Posts

Prognoza meteo de Paște: Ploi în jumătate de ţară, cald în cealaltă jumătate

Avertizare meteorologică de Paște. ANM a făcut noi avertizări meeorologice: Sun prognozate ploi pe jumătate…

27 de minute ago

Anevrismul aortic. Medicamentul care poate salva multe vieți

Anevrismul de aortă este o dilatare patologică a unui segment al aortei, cu o tendință…

57 de minute ago

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi! Potrivit experților, amorțeala membrelor…

o oră ago

Ceaiul care ajută la reumatism și la controlul zahărului din sânge

De aceea, iubitorii de ceai sunt mereu în căutarea unor variante care pot aduce beneficii…

2 ore ago

Sâmbăta Mare 2024. Tradiții și obiceiuri: Ce NU ai voie să faci

Sâmbăta Mare 2024. Sâmbăta Mare este ultima zi înainte de Paște. Pentru credincioși, este o…

2 ore ago

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii. Pentru Berbec, eforturile fizice aduc armonie…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic