Sari la conținut

Peste un milion de români vor beneficia de programe de screening pentru prevenirea cancerului și hepatitelor B și C

analizele medicale
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

103 milioane de euro vor fi investiţi pentru lansarea unor programe de screening destinate prevenirii a trei tipuri de cancer – mamar, de col uterin şi de colon – dar şi a hepatitelor B şi C.

Vicepremierul Raluca Turcan a precizat astăzi că finanţarea provine din fonduri europene, iar de programe vor beneficia peste un milion de cetăţeni.
Raluca Turcan: ”Doar într-o lună de zile s-au pus bazele unui masterplan de luptă împotriva cancerului, care să plece de la programe curative, radioterapie şi chimioterapie, dar şi programre de screening şi de prevenţie, pentru care se suplimentează fondurile pentru diagnostic imagistic de înaltă rezoluţie.”
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a explicat că aceste patru programe de screening sunt parte a unui viitor masterplan împotriva cancerului.
Victor Costache: ”Hepatitele B şi C, în special hepatita C, când se cronicizează pot degenera în cancer hepatic, de aceea este logică această asociere şi fondurile sunt importante; 21 de milioane de euro la sân, 25 – la colorectal, 25 de milioane la hepatite şi 47 de milioane de euro la cancerul de col uterin.”

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel