Sari la conținut

Legătura dintre problemele dentare și bolile cardiovasculare

sursa foto: digi24.ro

Afecțiunile orale influențează direct starea generală de sănătate, iar neglijarea problemelor dentare poate avea consecințe severe, avertizează specialiștii.

Dr. Mariana Cărămidă, medic primar parodontolog, subliniază importanța tratării la timp a afecțiunilor dentare, care, dacă sunt ignorate, pot contribui la apariția unor boli grave, precum infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral (AVC), pneumonia și multe altele.

„Afecțiunile orale nu sunt doar o problemă de disconfort sau estetică, ci pot declanșa probleme de sănătate de amploare,” explică medicul. „Legătura dintre sănătatea dentară și cea generală este puternică, iar lipsa tratamentului poate transforma problemele orale minore în afecțiuni sistemice majore.”

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Legătura dintre sănătatea orală și bolile cardiovasculare

Printre cele mai grave complicații ale afecțiunilor dentare netratate se numără bolile cardiovasculare. Parodontita, o inflamație cronică a gingiilor, poate contribui la apariția aterosclerozei, prin intermediul bacteriilor orale care intră în fluxul sanguin.

Aceste bacterii pot provoca inflamații la nivelul arterelor, ceea ce poate duce la îngustarea acestora și, în cele din urmă, la infarct miocardic sau AVC.

Impactul asupra diabeticilor

Pentru persoanele cu diabet, legătura dintre sănătatea orală și cea generală este și mai evidentă. Diabetul necontrolat poate favoriza apariția infecțiilor parodontale, iar infecțiile gingivale, la rândul lor, pot face dificilă gestionarea nivelului de zahăr din sânge, complicând și mai mult starea generală de sănătate a pacientului.

Complicații respiratorii și alte probleme sistemice

Infecțiile dentare pot contribui și la apariția complicațiilor respiratorii, prin inhalarea bacteriilor din cavitatea orală în plămâni, ceea ce poate duce la infecții grave precum pneumonia. Acest risc este crescut în special la persoanele vârstnice sau cu imunitate scăzută.

Riscuri crescute în sarcină și probleme cognitive

În cazul femeilor însărcinate, parodontita poate crește riscul de naștere prematură și de a avea copii cu greutate mică la naștere, datorită reacțiilor inflamatorii din organism. De asemenea, inflamațiile cronice din cavitatea orală sunt asociate cu un risc crescut de afecțiuni neurodegenerative, inclusiv boala Alzheimer.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel