marți, martie 17, 2026
13.6 C
București

Legătura neașteptată dintre boala Parkinson și bacteriile din intestine

Flora bacteriană intestinală ar putea juca un rol major în apariția bolii Parkinson, potrivit unui nou studiu efectuat în Statele Unite care ar putea contribui semnificativ la dezvoltarea unor strategii de tratament mai eficiente și lipsite de efecte secundare în lupta cu această boală neurodegenerativă, informează Xinhua.

Cercetarea, publicată recent în jurnalul american ”Cell”, demonstrează că schimbările în structura populației de bacterii intestinale, și chiar a bacteriilor în sine, contribuie în mod activ la deteriorarea funcțiilor motorii — semn distinct al acestei boli — și chiar ar putea fi o cauză a acestora.

Citeste si…

”Am descoperit în premieră o legătură biologică între microbiomul intestinal și boala Parkinson”, susține într-un comunicat autorul principal al studiului, Sarkis Mazmanian de la California Institute of Technology. ”Această cercetare dezvăluie faptul că o boală neurodegenerativă își poate avea originile în intestine, nu numai în creier, așa cum s-a crezut până acum”, a completat acesta.

Boala Parkinson este cauzată de acumularea în neuroni a proteinelor alfa-sinucleine (Alpha Syn) anormale, ceea ce cauzează efecte toxice în celulele ce eliberează dopamina, localizate în regiunile din creier care controlează mișcările. Ca urmare, pacienții se confruntă cu simptome debilitante precum tremur, înțepenirea mușchilor, încetinirea mișcărilor și afectarea mersului.

Citeste si…

Rezultatele noii cercetări, efectuată pe șoareci de laborator, demonstrează că flora bacteriană intestinală exacerbează simptomele motorii contribuind la crearea unui mediu ce poate favoriza acumularea de proteine alfa-sinucleine.

Descoperirea are implicații importante în tratamentul contra bolii Parkinson. El a salutat reușita pe care a numit-o ”o schimbare de paradigmă” care ”deschide posibilități complet noi pentru tratarea pacienților”.

”În cazul multor afecțiuni neurologice, tratamentul convențional presupune administrarea unui medicament către creier. Însă, dacă boala Parkinson este într-adevăr cauzată nu doar de schimbări la nivelul creierului ci și în microbiom, atunci nu va fi nevoie decât de administrarea de medicamente la nivel intestinal, ceea ce e mult mai ușor de făcut”, a spus Mazmanian. ”Acest nou concept ar putea duce la terapii mai sigure, cu mai puține efecte secundare în comparație cu cele actuale”, a completat specialistul.

În prezent, terapiile împotriva Parkinson se concentrează pe creșterea nivelului de dopamină din creier, însă pot avea efecte secundare grave și uneori își pierd eficacitatea după administrarea îndelungată, mai arată sursa citată.

Până la 10 milioane de persoane din lumea întreagă suferă din cauza acestei afecțiuni, ceea ce o face să ocupe locul al doilea în topul celor mai des întâlnite boli neurodegenerative, după Alzheimer.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Dr. Mihaela Bilic, despre soluțiile extreme de slăbit: E singura situație în care uităm de mâncare!

 Mihaela Bilic a analizat istoria curelor și metodelor de...

„Pierderea vederii poate fi prevenită”. Terapia inovatoare care reduce riscul pentru mii de români

O terapie inovatoare pentru afecțiuni oculare grave este acum...

„Creșteri spectaculoase” la prețul carburanților. Ministrul Finanțelor: „Ne îngrijorează situația

Românii au parte de vremuri grele. Prețurile la carburanți...

Studiu: Rezistența la insulină, factor de risc pentru 12 tipuri de cancer

Deși este strâns asociată cu obezitatea, rezistența la insulină...

Cel mai mare păcat în Postul Paștelui: ce nu ai voie să faci sub nicio formă

Postul Paștelui este considerat cel mai aspru și mai...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Anumite bacterii pot fi de vină pentru pierderea memoriei la vârstnici

O specie de bacterii intestinale care devine mai abundentă...

Alertă privind apa îmbuteliată: peste 650.000 de sticle retrase urgent de pe piață

Autoritățile sanitare din Statele Unite au anunțat retragerea de...

Citește și