luni, februarie 23, 2026
-3 C
București

Legea se schimbă. Ce trebuie să știe rudele pacienților decedați în spitale

Din această lună, rudele persoanelor care au murit în spital vor putea avea acces la informații și documente medicale fără consimțământul acestora.

Este o situație deosebită și vizează exclusiv cazurile în care bolnavul se află în comă, este inconștient sau în incapacitate fizică, fapt ce îl împiedică să acorde acest consimțământ. În toate celelalte situații, respectivele informații vor rămâne confidențiale în continuare, iar pacientul conștient rămâne cel care hotărăște dacă permite sau nu accesul celorlalți asupra datelor sale medicale.

Citeste si…

Până în prezent, pentru pacienții decedați în spitale care nu își puteau da acordul, apropiații acestora erau nevoiți să acționeze în instanță instituția medicală – care se limita la respectarea prevederilor legale – în vederea obținerii dreptului de a intra în posesia documentelor medicale ale rudei defuncte. Dincolo de suferința pricinuită de dispariția unui apropiat, această situație presupunea proceduri judiciare îndelungate și costisitoare.

În esență, rudele respectivilor pacienți au fost nevoite să atace în instanță Legea 46/2003 cu privire la drepturile pacienților, care stipula ca toate informațiile despre condiția unei persoane internate într-un spital, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele cu caracter personal să fie confidențiale, chiar și după deces, exceptând situațiile în care pacientul și-a exprimat consimțământul în mod explicit sau dacă legislația o impune în mod expres (evenimente precum accidente rutiere, violență, molestare etc. investigate de autorități).

Ce trebuie să știe rudele pacienților decedați în spitale

”Intenția legiuitorului de a da dreptul pacientului să permită sau nu accesul altor persoane la datele sale medicale a fost una bună. Este firesc ca fiecare dintre noi să ne dorim să avem intimitate în acest sens iar suferința noastră să nu reprezinte subiect de discuție între cunoscuți. Pe de altă parte, să nu uităm că trăim într-o societate care manifestă numeroase prejudecăți în privința anumitor patologii iar pacienții pot suferi de pe urma discriminării și a lipsei de informare corectă”, declara în urmă cu câteva luni Șef lucrări Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, potrivit Ziarul de Iași.

Cu toate că legea are ca scop protejarea pacientului, în practică s-a demonstrat că există anumite situații când aceste aspecte juridice pot cauza uneori probleme deosebit de dificile pentru familiile pacienților internați în spitale. Aceștia sunt pacienți care ajung într-o unitate sanitară inconștienți/în stare de comă și care nu sunt în măsură să își dea consimțământul pentru dezvăluirea de date medicale personale.

Citeste si…

Situația se complică chiar și mai mult în momentul în care pacientul încetează din viață, iar familiei nu i se permite să aibă acces la dosarul medical al acestuia pentru că pacientul nu și-a dat consimțământul.

În acest context, în urma mai multor cazuri care au necesitat astfel de măsuri legale, Avocatul Poporului a acționat și a solicitat modificarea Legii nr. 46/2003, pentru ca oamenii să nu mai fie trași la răspundere în momentul în care rudele lor mor în spital din cauză că nu-și pot da consimțământul pentru ca familia să aibă acces la datele medicale ale acestora, conchide sursa.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Internări fictive și servicii decontate doar pe hârtie. CNAS a descoperit fraude de milioane în sistemul medical

Controalele făcute de Casa Națională de Asigurări de Sănătate...

Vremea lovește din nou regiunile din sudul și centrul țării

Vremea lovește din nou regiunile din sudul și centrul...

HOROSCOP 23 februarie 2026. Un nou început pentru aceste ZODII. Karma se întoarce!

Horoscopul zilei de luni, 23 februarie 2026, aduce vești...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Sabrina Voinea, operată de urgență

Gimnasta Sabrina Voinea a fost operată de urgență în...

Citește și