Din cuprinsul articolului
Două cazuri de lepră confirmate la Cluj-Napoca au readus în atenția publicului o boală care părea dispărută din Europa. Cum s-a transformat afecțiunea care umplea leprozeriile Evului Mediu într-o infecție tratabilă în ambulatoriu și de ce România nu are motive de panică.
Pe 11 decembrie 2025, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a confirmat ceea ce părea de neconceput pentru sistemul medical românesc: primul caz de lepră diagnosticat pe teritoriul țării după anul 1981. A doua zi, un al doilea caz a fost confirmat la aceeași unitate medicală din Cluj-Napoca. Ambele paciente sunt surori, originare din Bali, în vârstă de 21 și 25 de ani, angajate ca maseuze la un salon SPA din oraș.
Ancheta epidemiologică a stabilit că cele două femei au călătorit în septembrie în Indonezia, unde au stat cu mama lor, ulterior diagnosticată cu aceeași boală. Simptomele au apărut la finalul lunii noiembrie, moment în care s-au prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. Alte două colege de muncă se află sub observație medicală, iar autoritățile sanitare au dispus închiderea temporară a salonului și dezinfecția spațiului.
Direcția de Sănătate Publică a extins ancheta, identificând zece persoane care au intrat în contact direct cu pacientele. Opt colegi de muncă au primit tratament preventiv în doză unică, iar toți clienții care au frecventat salonul în ultima perioadă au fost sfătuiți să consulte un medic. Printre detaliile care au alimentat interesul mediatic se numără și faptul că cele două surori au oferit sesiuni de masaj la festivalul Untold din vară, inclusiv artiștilor internaționali.
Ce este lepra și cum se manifestă
Lepra, cunoscută în terminologia medicală ca boala Hansen, este o infecție bacteriană cronică provocată de Mycobacterium leprae. Agentul patogen a fost identificat în 1873 de medicul norvegian Gerhard Armauer Hansen, iar această descoperire a marcat una dintre primele corelații clare dintre o bacterie și o boală umană în istoria medicinei.
Bacteria atacă în principal pielea, nervii periferici și mucoasa căilor respiratorii superioare. Evoluția bolii este lentă, cu o perioadă de incubație care poate varia între trei și cinci ani, iar în unele cazuri simptomele apar abia după două decenii de la infectare. Această caracteristică face dificilă identificarea sursei exacte a contaminării.
Primele semne includ pete depigmentate pe piele care nu dispar, zone cu sensibilitate redusă la atingere sau temperatură, noduli sau umflături, piele uscată și slăbiciune musculară. În formele netratate, boala poate evolua spre deformări ale feței, pierderea sprâncenelor, ulcerații persistente, paralizie la nivelul extremităților și chiar orbire.
Medicina clasifică lepra în două categorii principale: forma paucibacilară (cu mai puțin de cinci leziuni și număr redus de bacterii) și forma multibacilară (cu leziuni multiple și încărcătură bacteriană ridicată). Cazurile de la Cluj-Napoca par să fie forma tuberculoidă, considerată mai ușoară și cu contagiozitate scăzută.
Transmiterea: mit versus realitate
Imaginea leprei în conștiința colectivă rămâne puternic influențată de reprezentările biblice și medievale: o boală extrem de contagioasă care transforma bolnavii în paria ai societății. Realitatea medicală din secolul XXI este cu totul diferită.
Organizația Mondială a Sănătății precizează că lepra NU se transmite prin contact ocazional. Nu se ia prin strângere de mână, îmbrățișare, folosirea acelorași obiecte sau proximitate în transportul public. Nu se transmite prin contact sexual și nici de la mamă la făt în timpul sarcinii.
Transmiterea necesită contact apropiat și repetat cu picăturile respiratorii eliminate de o persoană netratată, pe parcursul mai multor săptămâni sau luni. Aproximativ 95% din populația globală are imunitate naturală la Mycobacterium leprae, ceea ce înseamnă că doar o mică fracțiune dintre cei expuși pot dezvolta efectiv boala.
„Nu vom intra în panică. Riscul este foarte mic. Această bacterie nu se transmite ușor, este nevoie de un contact îndelungat, de câteva săptămâni, pentru ca bacteria să se poată transmite de la o persoană la alta.” – ministrul Sănătății Alexandru Rogobete
Tratament modern: de la condamnare la vindecare în 12 luni
Dacă în trecut diagnosticul de lepră echivala cu o sentință de izolare pe viață și desfigurare inevitabilă, astăzi boala este complet vindecabilă. Tratamentul standard, denumit terapie multidrog (MDT), combină trei antibiotice: dapsonă, rifampicină și clofazimină.
Profesorul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București, explică mecanismul: antibioticele se administrează împreună, uneori într-o singură pastilă, au efect rapid și reduc gradul de contagiozitate imediat după administrare. Pacientul care începe tratamentul nu mai transmite boala practic din prima zi.
Durata tratamentului variază între 6 și 12 luni pentru formele ușoare (paucibacilare) și poate ajunge la 24 de luni pentru formele severe (multibacilare). Schema terapeutică este oferită gratuit la nivel global prin programele OMS. În ultimele patru decenii, peste 16 milioane de persoane au fost vindecate de lepră.
Există însă o limitare: antibioticele elimină infecția, dar nu pot recupera nervii deja afectați. Din acest motiv, diagnosticarea timpurie rămâne fundamentală pentru prevenirea dizabilităților permanente. Pacientele de la Cluj-Napoca au început deja tratamentul și, conform ultimelor informații, răspund favorabil și vor putea fi externate.
Lepra în lume: o problemă încă prezentă
Deși percepută în Europa ca o boală eradicată, lepra rămâne o realitate în peste 120 de țări. Conform datelor OMS din 2024, anual se înregistrează aproximativ 200.000 de cazuri noi la nivel global. Cele mai afectate regiuni sunt Asia de Sud (India reprezintă peste jumătate din cazurile mondiale), Brazilia și Indonezia.
În Europa, cazurile sunt rare și aproape întotdeauna importate. Spania, de exemplu, raportează zeci de cazuri pe an la persoane venite din America de Sud, fără ca acest lucru să genereze vreo panică publică. Abordarea este simplă: diagnosticare, tratament și monitorizare, fără măsuri excepționale de carantină.
În Statele Unite, aproximativ 225 de cazuri noi sunt diagnosticate anual, majoritatea în statele din sud, California și Hawaii. O particularitate interesantă: în sudul SUA și Mexic, animalele din familia armadillo pot purta bacteria și, în cazuri izolate, o pot transmite oamenilor.
România și istoria leprei: de la Tichilești până azi
Prima mențiune documentată a leprei pe teritoriul românesc datează din 1816, când medicul Caracaș a semnalat două cazuri în București. De-a lungul secolului al XIX-lea, boala s-a răspândit prin mai multe zone, ajungând în Transilvania, prin navigatorii din Levant sau odată cu trupele otomane. Au apărut astfel leprozerii la Sibiu, Cluj și Galați.
În 1897, autoritățile au decis înființarea unei leprozerii la Răchitoasa, mutată ulterior la Lărgeanca și, din 1928, definitiv la Tichilești, în județul Tulcea. Aici, într-o vale liniștită la marginea pădurii, aproape de Dunăre, a funcționat aproape un secol ultima colonie de leproși din România.
La apogeu, Tichilești găzduia aproximativ 200 de pacienți. Izolarea era totală: bolnavii nu aveau voie să părăsească incinta, își construiseră locuințe proprii, aveau familii și o capelă deservită de un preot din satul vecin. Istoria locului include și un episod puțin cunoscut: revolta bolnavilor, care au protestat împotriva condițiilor precare și a abandonului administrativ.
Astăzi, Spitalul Tichilești este unicul din sud-estul Europei dedicat pacienților cu lepră. Mai găzduiește doar șapte persoane, toate cu vârste înaintate, tratate cu scheme moderne de antibiotice. Nu mai este un loc de izolare forțată, ci un spital și cămin modernizat. Ultimul caz nou de lepră diagnosticat în România înainte de decembrie 2025 data din 1981.
Stigmatul persistă
În Evul Mediu european existau peste 19.000 de leprozerii, conform unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences. Bolnavii erau considerați impuri, pedepsiți de Dumnezeu, și erau alungați din comunități sau forțați să poarte clopote care să anunțe prezența lor.
Consecințele sociale depășeau uneori suferința fizică. Legile medievale prevedeau izgonirea bolnavilor din localități, lipsirea drepturilor de cetățean și desfacerea căsătoriilor. Această istorie sumbră a creat un stigmat care persistă și astăzi în multe comunități din Asia și Africa, unde lepra este încă asociată cu ideea de excludere.
OMS insistă că persoanele tratate pot duce o viață complet normală, pot lucra, studia și trăi în familie. Stigmatul rămâne însă o barieră în calea diagnosticarăii timpurii: în multe regiuni, oamenii evită să se prezinte la medic de teama excluderii sociale, ceea ce permite bolii să avanseze și să producă dizabilități care altfel ar fi prevenite.
Ce trebuie să știe populația
Ministerul Sănătății a transmis un mesaj clar: clienții salonului SPA din Cluj-Napoca nu trebuie să își facă griji și nici să efectueze controale medicale suplimentare. Ancheta epidemiologică este în curs, iar persoanele care au avut contact direct cu pacientele vor fi contactate de autorități.
Pentru populație rămân relevante câteva informații de bază: lepra are contagiozitate foarte redusă, necesită contact prelungit pentru transmitere, este complet tratabilă cu antibiotice, iar vaccinul BCG (administrat obligatoriu în România în primele zile de viață) oferă un grad de protecție.
Semnele care ar trebui să determine o consultație medicală includ: pete persistente pe piele care nu răspund la tratamentele obișnuite, zone cu sensibilitate modificată, noduli sau umflături inexplicabile. Aceste simptome pot avea multiple cauze, iar lepra rămâne o posibilitate extrem de rară în Europa.
O boală antică, un tratament modern
Cazurile de la Cluj-Napoca reprezintă un episod izolat, nu un semnal epidemiologic. Lepra nu are potențial epidemic în Europa, nu se transmite ușor și, cel mai important, se vindecă complet cu tratamentul adecvat. Diferența dintre 2025 și 1925 este enormă: ceea ce umplea odată leprozeriile se tratează astăzi în ambulatoriu, cu pastile luate acasă.
Vestea bună este că România dispune de infrastructura și expertiza necesare pentru gestionarea acestor cazuri. Vestea și mai bună este că, pentru populația generală, riscul rămâne aproape inexistent. După 44 de ani fără cazuri autohtone, lepra revine în discuția publică nu ca amenințare, ci ca o demonstrație a progresului medical: o boală care mutila și ucidea se vindecă acum în câteva luni de tratament.
