Lipsa donatorilor de organe i-a determinat pe cercetatori sa construiasca ficati miniaturali din celule stem

Cercetatorii de la Universitatea de Medicina din Yokohama, Japonia, au anuntat, luna trecuta, ca, pentru prima data in istorie, au reusit sa dezvolte un tesut hepatic uman, din celule stem. Specialistii au spus ca succesul rezultat reprezinta un pas imens pentru viitorul transplanturilor de ficat si spera ca acest lucru sa contribuie la atenuarea deficitului global de donatori de organe.

In zilele in care traim, stresul, lipsa de somn, regimul alimentar neregulat, suplimentele alimentare, alcoolul s.a., afecteaza ficatul, „laboratorul organismului”, fara de care un om nu poate trai.

In 2013, in Romania, s-au efectuat 78 de transplanturi hepatice, potrivit doctorului Irinel Popescu, seful Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni. Luand aceasta informatie in considerare, celulele stem ar putea facilita un numar mai mare de proceduri care sa imbunatateasca sanatatea unui pacient.

„Aceasta informatie arata cat de importante sunt celulele stem pentru viitorul medicinei, in general, si al medicinei regenerative, in particular. Speram ca romanii inteleg acest lucru, atat cei cu probleme de sanatate, cat si cei care sunt constienti de importanta mentinerii sanatatii. De aceea, ne dorim ca familiile din toata tara sa apeleze la bancile membre ARBACS pentru recoltarea celulelor stem din cordonul ombilical, in scopul de a beneficia de realizarile ulterioare ale stiintei”, a declarat  Dr. Tudor Panu, presedintele ARBACS.

Echipa de cercetatori japonezi au folosit celule stem pluripotente pentru a crea trei tipuri diferite de celule si au observat ca au inceput sa formeze structuri tridimensionale, numite “lobi hepatici” (o colectie de celule care au potentialul sa se dezvolte intr-un ficat intreg). Cand au transplantat lobii la soareci, oamenii de stiinta au observat ca, in termen de doua zile, au inceput sa indeplineasca functiile unui ficat normal.

Cercetatorii au apreciat ca, in termen de 10 ani, pacientii care sufera de insuficienta hepatica ar putea fi injectati cu astfel de lobi, cultivati din propriile lor celule stem, care sa le inlocuiasca ficatul. Astfel, prelevarea de celule stem ar putea face cu adevarat diferenta.

„Mai sunt multe de cercetat si vor mai fi necesari cativa ani de studii pana sa fim siguri ca va putea fi aplicata aceasta metoda la oameni, dar progresul este substantial fata de rezultatele pe acest segment din anii trecuti. Aceasta veste reprezinta un pas imens pentru viitor, precum si un motiv de speranta pentru pacientii suferinzi de boli hepatice”, a mai precizat Dr. Tudor Panu, presedintele ARBACS.

In prezent, nu există multe posibilitati pentru testarea potentialelor noi medicamente, iar numeroase tari la nivel mondial duc lipsa de donatori de organe pentru tratarea pacientilor cu insuficiente hepatice, renale sau cardiace.

„Cu ajutorul acestui gen de studii, se vor putea gasi alternative viabile care sa inlocuiasca transplanturile de organe. Totodata, ar putea ajuta si la testarea medicamentelor noi din piata. Reactiile unui organ uman la medicamente sunt mult mai demne de incredere in ceea ce priveste asemenea teste, decat organul unui animal de laborator”, a adaugat presedintele ARBACS.

In prezent, exista peste 100.000 de oameni in intreaga lume care au nevoie de transplanturi de organe, iar aproximativ 10% dintre americani necesita un ficat nou. Descoperirea celulelor stem embrionare in 1981 a oferit posibilitatea ca organele sa poata fi cultivate in laborator. Mai tarziu, descoperirea celulelor stem pluripotente induse a oferit posibilitatea de a construi organe din celulele nediferentiate ale unui pacient, astfel incercand sa elimine problemele legate de compatibilitate.

Medicina Regenerativa este considerata avangarda medicinei secolului XXI, potrivit U.S. Department of Health and Human Services, si studiaza procesul prin care se creeaza tesuturi functionale, prin care se repara sau se inlocuieste tesutul/ organul a carui functie s-a pierdut din cauza varstei, a bolilor sau a afectiunilor congenitale.

Membrii ARBACS sunt entitati care actioneaza in domeniul procesarii si stocarii de celule stem, institutii autorizate de catre Ministerul Sanatatii prin Agentia Nationala de Transplant si care respecta toate normele legale in vigoare. ARBACS incurajeaza competitia intre bancile private de celule stem.

Recent Posts

Care sunt semnele care arată că ai energie negativă în jurul tău?

Sentimentele de copleșire și de frustrare pe care le poate trăi o ființă umană răspund…

19 minute ago

O femeie care credea că este doar „foarte obosită” a primit un diagnostic devastator

Când Cathy Hunt a început să se simtă „foarte obosită”, a crezut că este doar…

50 de minute ago

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Mare. Ajută la iertarea păcatelor!

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Mare. Săptămâna Mare, cunoscută și sub…

o oră ago

Superstiții pentru Săptămâna Patimilor. Ce să faci în Vinerea Mare ca să fii sănătos tot anul

Săptămâna Mare reprezintă ultima săptămână premergătoare Paștelui, în care sunt organizate slujbe religioase speciale.Acestea sunt…

2 ore ago

O zodie are parte de o mare cumpănă. Norocul dispare din viața ei

Mariana Cojocaru vine cu vești neplăcute pentru o singură zodie. Pe acești nativi îi așteaptă…

2 ore ago

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian