Categories: Ştiri sănătate

LISTA. Preţuri de invidiat la cantina unei celebre universităţi de medicină din România

Din cuprinsul articolului

În noul restaurant destinat studenților, cadrelor didactice și personalului administrativ al UMF-ului se vor servi circa 1.000-1.200 porții de mâncare pe zi.

Este vorba de noua cantina a Universităţii de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, recent inaugurată, a beneficiat de o investiţie de aproximativ 86.000 de euro, conform Curierul de Cluj.

Restaurantul are o suprafață de 350 mp și 60 de locuri. Rectorul Anca Buzoianu a declarat că UMF oferă meniuri gratuite pentru 350 de studenți cu burse sociale, care provin din medii defavorizate.

Programul cantinei este între orele 12.00-16.00, iar prețurile sunt subvenționate de UMF. Unitatea de învățământ avea în anul 2021 7.307 studenți înscriși.

Prețurile cantinei

Meniul zilnic este afișat pe un panou, alături de prețuri. De exemplu, miercuri, a arătat astfel:

– ciorbă de văcuță – 6 lei

– ciorbă de pui a la grec – 4,5 lei

– pește pane – 8,5 lei

– mușchi de porc cu sos de piper verde – 13 lei

– cotlet de porc la tavă – 6,5 lei

– piept de pui cu sos curry și orez basmati – 13 lei

– șnițel din piept de pui – 6,5 lei

– pulpă de pui la tavă – 6 lei

– morcov baby și brocoli – 3,5 lei

– piure de cartofi – 3,5 lei

– cartofi țărănești – 3 lei

– cuș cuș cu morcovi – 2,5 lei

– salată de sfeclă – 2 lei

– salată de varză – 1,5 lei

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

2 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

2 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

3 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

3 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

4 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic