Sari la conținut

S-au deschis listele de așteptare pentru vaccinare! Valeriu Gheorghiță ne explică cum vor funcționa aceste liste de așteptare. În ce condiții îți pierzi programarea?

S-au deschis listele de așteptare pentru vaccinare! Cu această ocazie, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare a explicat cum vor funcționa liste de așteptare și în ce condiții se pierde programarea.
„Referitor la notificarea persoanelor din lista de aşteptare care sunt programate ca aparţinând etapei a treia, în momentul de faţă platforma respectă în totalitate ordinea de înscriere pe listele de aşteptare, nefiind aplicată o prioritizare, o subprioritizare dacă vreţi, între categoria 3a, 3b sau 3c. La înscrierea pe lista de aşteptare, platforma asociază utilizatorului data şi ora efectuării rezervării aşa încât în momentul acesta o persoană care optează pentru mutarea de pe lista de aşteptare a unui centru pe lista de aşteptare a unui alt centru va ocupa următoarea poziţie după persoanele deja înscrise în lista de aşteptare a centrului în care doreşte să migreze. O persoană care anulează rezervarea şi apoi se înscrie din nou pe lista de aşteptare îşi pierde locul şi va fi aşezată la finalul listei„, a declarat Valeriu Gheorghiţă, în cursul zilei de astăzi, într-o conferinţă de presă.

Acesta a menționat că prioritatea de notificare a persoanelor aflate pe listele de aşteptare este astfel: 75% petnru populaţia cu risc şi 25% pentru persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale.

„Platforma de programare, în momentul de faţă, realizează notificarea persoanelor din lista de aşteptare prin respectarea categoriei de populaţie prioritară, aşa cum ea este stabilită de strategia naţională de vaccinare, precum şi a ordinii de înscriere pe listele de aşteptare. Aşa încât prioritatea de notificare a persoanelor aflate pe lista de aşteptare este următoarea: 75% din locurile disponibile se alocă către populaţia cu grad ridicat de risc, 25% din locurile disponibile se alocă pentru persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale în infrastructura critică şi de asemenea restul locurilor disponibile sunt alocate persoanelor care fac parte din etapa a treia campaniei de vaccinare”, a explicat Valeriu Gheroghiţă.
La acest moment este disponibilă, în platforma de vaccinare, harta centrelor de vaccinare cu fiecare tip de vaccin, numărul de locuri disponibile și numărul persoanelor aflate pe lista de așteptare. În luna aprilie, ritmul de vaccinare va crește în fiecare centru de vaccinare și se vor deschide noi centre, astfel că se va reduce timpul de așteptare în listă, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gheorghiţă a prezentat şi topul judeţelor cu cele mai multe persoane înscrise pe listele de aşteptare. Acestea sunt: Bucureşti cu peste 144.000 de persoane, Cluj – peste 58.000 de persoane, Prahova – peste 36.000 de persoane, Ilfov – aproape 30.000 de persoane, Mureş – peste 28.000 de persoane, Iaşi – peste 27.000 de persoane.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel