miercuri, februarie 25, 2026
4.3 C
București

Litoralul pentru Toți 2025. Anunțul Federația Patronatelor din Turismul Românesc

Litoralul pentru Toți 2025 a ajuns la cea dea 47 a ediție. Acesta vine ca un sprijin concret pentru cetățenii români, într-un sezon afectat de taxe mai mari și campanii negative, cu tarife începând de la 53 lei cazare/persoană/noapte.

Litoralul pentru Toți 2025, un program susținut exclusiv de mediul privat

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediția cu numărul 47 a programului „Litoralul pentru Toți”, desfășurat în perioada 1–30 septembrie 2025.

Programul „Litoralul pentru Toți”, unic în România și susținut exclusiv de mediul privat, fără bani de la buget, se desfășoară neîntrerupt de peste 20 de ani și este recunoscut ca o inițiativă patronală stabilă și credibilă. După un sezon cu taxe crescute și campanii negative, acest program rămâne una dintre puținele soluții concrete prin care turiștii sunt readuși la mare, iar sezonul turistic se prelungește până la finalul lunii septembrie. Inițiatorul programului este Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Un context dificil pentru turismul românesc

Reamintim că politica de acordare a voucherelor de vacanță a fost modificată la începutul acestui an, în defavoarea turiștilor și a operatorilor din turism susțin într-un comunicat reprezentanții FPTR. Începând cu 1 august 2025, TVA-ul pentru cazare a crescut de la 9% la 11%.

În același timp, o campanie de denigrare desfășurată online și în mass-media la adresa litoralului românesc a pus o presiune suplimentară asupra destinației, afectând direct opțiunea de cumpărare a turiștilor.

Citeste si…

În acest climat economic și social instabil, programul „Litoralul pentru Toți” nu este doar o ofertă de vacanțe ieftine, ci un mecanism de reziliență și solidaritate pentru întreaga populație, menit să:

  • ofere turiștilor pachete de vacanță la prețuri accesibile
  • compenseze scăderea cererii generate de noile măsuri fiscale și de reducerea stimulentelor;
  • asigure ocuparea capacităților disponibile în luna septembrie;
  • mențină unitățile deschise și personalul activ;
  • atragă clienți noi, care pot reveni și în sezoanele viitoare.

Noutăți ale ediției 2025

Această ediție aduce o extindere vizibilă a programului în aproape toate stațiunile, în special în cele din sudul litoralului, precum Mangalia, Jupiter, Saturn și Vama Veche, unde a fost mărit numărul de locuri alocate. Spre deosebire de vârful sezonului, când prețurile sunt mai ridicate și plajele sunt aglomerate, luna septembrie aduce tarife reduse cu până la 60%, o atmosferă mult mai relaxată și servicii la aceleași standarde de calitate. Tot mai multe hoteluri pun la dispoziție pachete diversificate, de la cazare simplă la all inclusive, transformând extrasezonul într-o opțiune reală și atractivă pentru orice categorie de turiști.

Tarife Litoralul pentru Toți 2025

Din analiza ofertelor pentru perioada 1–30 septembrie 2025 reiese clar accesibilitatea programului. Astfel, tarifele pentru o persoană pe noapte, defalcate pe stațiuni, sunt următoarele:

  • Eforie Nord, incepand de la 53 lei  (fără masă) hotel de 2* și 214 lei (all inclusive) hotel de 3*;
  • Eforie Sud începând de la 81,5 lei (fără masă) hotel de 3* și 336,5 lei (all inclusive) hotel de 3*;
  • Jupite: începând de la 70 lei (cu mic dejun) hotel de 3* și  276 lei (all inclusive) hotel de 3*;
  • Venus începând de la 70 lei (fără masă) hotel de 3*;
  • Saturn începând de la 94,5 lei  (fără masă) hotel de 2* și 214 lei (all inclusive) hotel de 3*;
  • Mangalia începând de la 101 lei  (fără masă hotel de 3*;
  • Mamaia începând de la 69,5 lei (fără masă) hotel de 2* și 332 lei (all inclusive) hotel de 3*;
  • Costinești începând de la 88 lei (fără masă) hotel de 3*;
  • Vama Veche începând de la 79 lei (fără masă) hotel de 3*.

Tarifele pot crește în funcție de serviciile de masă și clasificarea hotelului ales. Până în prezent 62 de unitâți de cazare au lansat oferte pentru programul “Litoralul pentru toți”, care pun la dispoziția turiștilor aproximativ 3500 de locuri de cazare pe noapte.

Citeste si…

„Turismul românesc se află într-un moment de cumpănă. Pe de o parte, operatorii se confruntă cu taxe mai mari, cu reguli schimbate chiar în timpul sezonului și cu o campanie agresivă de denigrare a litoralului. Pe de altă parte, mediul privat rămâne unit și caută soluții concrete. «Litoralul pentru Toți» nu este o simplă campanie de marketing, ci un angajament real față de turiști.
Luna septembrie aduce un litoral mai liniștit, mai accesibil și la fel de frumos, motiv pentru care îi invităm pe toți românii să profite de aceste oferte și să redescopere Marea Neagră într-o atmosferă relaxată și prietenoasă.
De-a lungul timpului, «Litoralul pentru Toți» s-a impus ca cel mai stabil și credibil program de turism din România. An de an, mii de familii aleg sa beneficieze de aceasta inițiativă coordonată exclusiv de mediul privat pentru a-și planifica vacanțele la mare. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) îi încurajează pe turiști să își rezerve din timp sejururile și să profite de avantajele oferite” a declarat președintele FPTR, dr. ing. Dragoș Răducan

Rezervările se pot face direct la hoteluri sau prin agențiile partenere, iar plata se poate face inclusiv cu vouchere de vacanță. Lista unităților participante va fi publicată pe site-ul oficial FPTR: www.fptr.ro

F.P.T.R., membră a Confederației Patronale C.A.I.R., a fost înființată în 1992 și este reprezentativă din 2006 pentru sectorul turism, hoteluri și restaurante. Reunește 3.286 de angajatori cu 59.255 de salariați, reprezentând 34% din forța de muncă din domeniu, majoritar cu capital autohton.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Alimente care pot imita efectele Ozempic în mod natural

Ozempic a ajutat multe persoane să obțină rezultate semnificative...

Alexandru Rogobete: Am aprobat certificarea a 7 noi centre de expertiză în boli rare

În urmă cu puțin timp, Alexandru Rogobete a anunțat...

Testele pe care toți bărbații trecuți de 50 de ani ar trebui să le facă

După vârsta de 50 de ani, corpul bărbaților funcționează...

Lumea muzicii în doliu: O voce îndrăgită a dispărut. Cauza decesului a fost făcută publică

Lumea muzicii în doliu: O voce îndrăgită a dispărut...

Trei zodii ies dintr-o perioadă neagră la final de februarie. Ghinionul rămâne în urmă

Finalul lunii februarie aduce o schimbare de energie pe...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Informația momentului pentru români! Guvernul modifică taxele și impozitele locale

Guvernul pregătește modificări importante la impozitele și taxele locale,...

Propunerea scandaloasă a CSM care îi va înfuria pe români

Românii care ajung în instanță ar putea plăti taxe...

Ce se intamplă cu prețul serviciilor Digi. Anunț important pentru milioane de clienți

Digi Communications își liniștește clienții: abonamentele la telefonie mobilă,...

România se îndreaptă spre noi scumpiri la alimente în 2026

Până în acest moment, țara noastră  se confruntă cu...

Taxe și impozite pentru persoanele cu handicap. Legea care trebuie modificată pentru scutiri

Reprezentanţii persoanelor cu dizabilităţi solicită modificarea legislaţiei recente care...

Citește și