Sari la conținut

LiveDoc cu dr. Marius Geantă. Imuno-oncologia, tratamentul revoluționar care ajută sistemul imunitar să descopere cancerul și să îl distrugă

Din cuprinsul articolului

Miercuri, pe 22 noiembrie, la interviul LiveDoc, care va începe la 12 trecute fix pe pagina de Facebook Doctorul Zilei, aflăm totul despre un tratament inovator împotriva cancerului de la dr. Marius Geantă, co-fondator al Centrului pentru Inovație în Medicină.

Imuno-oncologia, o terapie nouă care reprogramează sistemul imunitar să găsească și să distrugă celulele canceroase, crește speranța de viață și calitatea vieții pentru pacienți cu cancer care erau considerați incurabili.

Imuno-oncologia este un tratament revoluționar împotriva cancerului și, spre deosebire de tratamentele clasice, aceasta nu se adresează tumorilor ci ajută sistemul imunitar să descopere cancerul și să îl distrugă, iar apoi celulele cu memorie ale imunității să se asigure că nu mai apare în organism acel tip de cancer.

Efecte secundare reduse

Efectele secundare ale imuno-oncologiei sunt mai reduse față de cele ale tratamentelor clasice și derivă din mecanismul lor de acțiune. Uneori această pornire a imunității poate duce la fenomene de autoimunitate, similare bolilor autoimune, adică sistemul imunitar recunoaște și ce e propriu organismului ca fiind străin și atunci pot apărea erupții cutanate, hepatite, inflamații pulmonare, colită, dar cele mai multe se pot trata ușor cu condiția să fie depistate la timp.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel