Sari la conținut

Loteria analizelor medicale decontate de stat. Cât de departe s-a ajuns? În ce postură au fost puși sute de oameni în această dimineață?

loteria analizelor medicale

Loteria analizelor medicale decontate de stat. În cursul acestei dimineți, peste o sută de persoane au așteptat la rând în fața Policlinicii Titan din București pentru a putea beneficia de setul de analize obligatorii, decontate de către stat.  Ca răspuns la această situație de criză în plină pandemie de coronavirus, reprezentanţii unităţii medicale spun că din 14 laboratoare, doar trei fac programări.

Ca și contra-argument, Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti precizează că, în condiţiile de stării de alertă, laboratoarele medicale sunt obligate sã programeze pacienţii pentru analize.

Adriana Turea, reporter la Radio România Actualități, a stat de vorbã cu câţiva dintre cei care îşi aşteptau rândul.
Reporter: Adriana Turea – În faţa Policlinicii Titan este o coadă mare, pe tre-patru rânduri. De ce sunteţi aici?
-: Pentru analize. Şi aşa ne chinuim, de când sunt, de la biserică nu am luat o coadă. Să fie jandarmii, uitaţi, lângă noi, parcă am fura. E ruşinos pentru ţara noastră. Câtă lume e bolnavă…
Reporter: Vi s-a mai întâmplat în ultima perioadă să staţi aşa la coadă?
-: Nu ne-a mai dat fonduri. Ne-a gonit acasă luna trecută şi am rămas fără analize şi acum din cauza asta e aşa, doamnă dragă.
-: Trebuie să facem cu bani şi nici cu bani nu te lasă /…/
-: Păi nimic, nimic.
Reporter: Dumneavoastră vreţi să plătiţi analizele?
-: Da şi nu îmi dă voie să intru.
Reporter: Sunt multe persoane înăuntru, v-au spus?
-: Eu ştiu ce e acolo? Nu ştiu… Nu mi-a spus nimic. Nu te lasă să intri.

Autorităţile reamintesc faptul că analizele medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate se realizează în limita fondurilor disponibile, care, de obicei, se epuizează în primele zile ale fiecărei luni.

Loteria analizelor medicale: Situația aceasta este întâlnită din ce în ce mai des de la lună la lună și în mai multe orașe ale țării.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel