Sari la conținut

Lovitură pentru sistemul sanitar! Guvernul Bolojan taie finanțarea din PNRR pentru mai multe spitale. Ministerul Sănătății a renunțat la 142 contracte de finanțare

  • de
  • ;
Sursă foto: captură video

Guvernul Bolojan a aprobat joi, 18 septembrie 2025, un memorandum prin care Ministerul Sănătății scoate din lista proiectelor finanțate prin PNRR spitale din București, Brașov, Constanța, Arad și Neamț. Suma totală care va fi economisită în acest fel se ridică la peste 4 miliarde de lei.

Conform memorandumului adoptat de Guvern, proiectele care pierd finanțarea prin PNRR sunt:

  • Construcția de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Arad – unități noi” conform #377, beneficiar Județul Arad;
  • Realizare pavilion nou medicină operațională-politraumă D=P=4E, drum acces și rețele în cazarma 646 Brașov, beneficiar Ministerul Apărării Naționale;
  • Construire centru de psihiatrie pediatrică în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, beneficiar Administratia Spitalelor și Serviciilor Medicale București;
  • Extinderea aripilor A1, A4 A Spitalului Universitar de Urgență București cu regim de înălțime Sth+P+3e/ Sth+P+6e, amenajări parcări exterioare, beneficiar Spitalului Universitar de Urgență București;
  • Policlinica municipala, specializarea cardiologie si oncologie, Constanta- spital nou, beneficiar Primăria Municipiului Constanța;
  • Construirea unui sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, județul Neamț, cu funcțiuni și tehnologii inovative pentru protejarea climei și digitalizare, beneficiar Județul Neamț.
spital
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Nu au fost inițiate proceduri de atribuire a 142 de contracte de achiziții, în valoare totală de 4.1 miliarde de lei, potrivit mediaflux.ro.

Ministerul Sănătății a renunțat la 142 contracte de finanțare

În total, Ministerul Sănătății a renunțat la 142 contracte de finanțare cu beneficiari care nu au inițiat proceduri de atribuire a contractelor de achiziții, în valoare totală de 4.1 miliarde de lei.

Citeste si…

La finalul ședinței de joi, purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Dogioiu, a declarat  că până săptămâna viitoare, toate ministerele care gestionează fonduri din PNRR vor avea gata lista finală a proiectelor care nu sunt gata până în vara anului 2026 și care vor rămâne fără finanțare.

 

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel