Sari la conținut

Lucruri interzise în Vinerea Mare. Cine faci ASTA, va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa

În Vinerea Mare, creștinii își amintesc de moartea lui Iisus Hristos. Este o zi foarte importantă, a cincea din Săptămâna Mare, în care credincioșilor le este interzis să facă anumite lucruri.

În a cincea zi a Săptămânii Mare, se comemorează moartea lui Iisus Hristos, iar tradiția poruncește mai multe lucruri.

Vinerea Mare, ultima vineri din Postul Paştelui, se mai numeşte şi Vinerea Patimilor (ziua patimilor şi răstignirii lui Iisus) sau Vinerea Seacă, pentru că e zi de post negru.

Vinerea Mare este zi aliturgică

Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii, semnificând coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Seara se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care îl poartă preoţii ajutaţi de credincioşi simbolizează trupul Mântuitorului. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

În Vinerea Mare, Iisus a fost răstignit pe cruce. În această zi nu se ară, nu se seamănă şi nu se sădesc pomi întrucât tradiţia spune că aceştia nu vor rodi.

Femeile nu au voie să coacă, să coasă, să ţeasă, să spele rufe sau să toarcă. Conform tradiției, oamenii care nu lucrau în Vinerea Mare se credea că nu vor avea dureri de cap şi vor avea noroc până la sărbătoarea următoare.

Vinerea Patimilor. Specialiştii în etnografie susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină. Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obişnuite, denumirea de Vinerea Seacă explicându-se prin postul negru pe care mulţi oameni obişnuiau să-l ţină.

Nu se mănâncă urzici

Tradiții în Vinerea Patimilor. Ce este total interzis să faci astăzi! Cine face vreun rău semenului său în această zi se spune că va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa. În unele zone ale ţării se afumă cu tămâie pomii şi casele pentru a le feri de animale sălbatice, de trăsnete, boli şi dăunători.

De asemenea, există tradiţia că dacă plouă va fi un an îmbelşugat, iar dacă nu, va fi mare sărăcie tot anul. Tot în această zi nu se mănâncă urzici, existând credinţa că Iisus a fost bătut cu un mănunchi de urzici.

Oamenii din popor cred că postul negru este bun pentru „secarea” guşii şi vindecarea bolilor de piele (Bucovina, Moldova, Transilvania), că îl va feri pe cel care posteşte de toate bolile şi îl va face să fie sănătos tot restul anului.

În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare: se crede că cel care se cufundă de trei ori în apă rece în Vinerea Seacă va fi sănătos şi va avea noroc tot anul. Sunt băi purificatoare în vederea întâmpinării Sâmbetei Învierii.

Vinerea Patimilor. Tradiţia este păstrată şi acum în toată ţara. Un obicei deosebit de pitoresc avea legătură cu economia socială a vechilor comunităţi româneşti: în noaptea spre sâmbătă avea loc strigarea peste sat, respectiv satirizarea sătenilor – o formă de blam colectiv şi nocturn.

Era o mare onoare pentru acela care rămânea nestrigat! Strigoaicele cărora li se strigă numele nu mai au putere.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel