duminică, aprilie 5, 2026
19.7 C
București

Lumea medicală din România în doliu. Un mare medic și-a luat adio de la noi

Doliu în lumea medicală. Un medic remarcabil și-a luat la adio de la lumea aceasta și a trecut în neființă.

Este vorba de doamna doctor Gabriela Dumitrescu ce lucra Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi, la secţia Clinică Medicină Internă II.

„Azi a plecat dintre noi, colega, prietena și un OM adevărat, Gabriela, cea care nu putea spune nu niciodată, cea care alerga pretutindeni, cea care zâmbea mereu și pentru fiecare problemă găsea rezolvare, neobosită în toate, studenți, pacienți, gărzi, doctorat, prieteni, a doua specialitate, și nu în ultimul rând MAMĂ, un exemplu de răbdare și dăruire în tot ceea ce făcea. Din păcate, cuvintele sunt prea sărace pentru a o putea descrie. Rămâne mereu în inimile noastre, un chip vesel, blând și bun. Drum Lin către cer Gabi!”, este mesajul postat pe pagina de socializare a Dr. Gabriela Dumitrescu.

“Odihneasca-i-se sufletul in liniste si pace! Sincere condoleanţe familiei!”

“Drum lin spre îngeri, suflet bland si frumos!!”

Gabriela Dumitrescu a fost diagnosticată cu o tumoră craniană, iar de o perioada avea nevoie de o îngrijire dedicată din partea familiei, fiind în imposibilitate de a se mai deplasa. Familia nu are explicaţii despre modul în care s-a îmbolnăvit.

Citeste si…

Tănasă Sabina
Tănasă Sabina
Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

PONT. Acest obicei banal care scade cu 30% riscul de demență

Noi descoperiri sugerează că timpul petrecut în bucătărie poate...

HOROSCOP. Schimbare astrală majoră pentru cinci ZODII, începând din 7 aprilie 2026

Începând cu data de 7 aprilie 2026, configurațiile astrale...

REVOLUȚIONAR. O singură injecţie restabileşte auzul în doar câteva săptămâni

Vești bune pentru persoanele cu hipoacuzie! O terapie genică...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și