vineri, august 19, 2022

Lună nouă în Leu. Daniela Simulescu, astrolog, vine cu vești grozave pentru anumite zodii. Ziua de 28 Iulie este benefică pentru ei.

”De această dată, va fi în trigon cu Jupiter care-și va începe retrogradarea chiar pe 28 iulie. Avem foarte multe premise pentru a spune că este o zi bună” a precizat astrologul. Luna Nouă din 28 iulie se va petrecere în jurul orei 21:00, respectiv la 20:55, mai spune Daniela Simulescu.

Te-ar mai interesa: Nu trebuie să petreci NICIODATĂ mai mult de cinci ...

”Această Lună Nouă vorbește despre iubirea pe care ne-o acordăm nouă. Luna aceasta Nouă în Leu e în trigon cu Jupiter. Aceste aspecte sunt aducătoare de noroc, de șanse. Dar să știți că trigonul vine cu șanse, cu reușite, doar dacă-l pui la muncă.

În astrograme, oamenii care au asemenea aspecte și care nu sunt conștienți de talentele lor, nu vor face nimic cu ele, niciodată.

Dacă omul știe că are un talent, o calitate și-l pune la muncă, atunci are beneficii. Jupiter își începe retrogradarea în semnul Berbecului și ne poate ajuta să reluăm toate proiectele pe care le-am avut de pe 11 mai, când a intrat în acest semn și până pe 28 octombrie, când se va întoarce în Pești.

Te-ar mai interesa: Cancer de piele: Simptomul care poate apărea sub b...

Acum, că se întoarce, putem începe să profităm de acele proiecte, să le punem la muncă. Mai are un aspect important această Lună Nouă, e în conjuncție cu Ceres, care vorbește despre modul în care ne oferim răbdare.

Această Lună Nouă are ascendentul în Vărsător, iar guvernatorul ascendentului, Saturn, este în casa întâi, ceea ce înseamnă că obiceiurile pe care le faceți, începând cu această Lună Nouă, sunt de lungă durată: se întâmplă încet, cum trebuie, când trebuie.

Te-ar mai interesa: Dr. Bilic: Ricotta e urdă, mozarella e cașcaval. C...


Lună nouă în Leu

Luna Nouă se petrece în casa a șasea, o casă a rutinei, a modului în care lucrăm și ne folosim timpul. Și Luna Nouă în Leu, lângă Ceres din casa a șasea, în trigon cu Jupiter, ne spune că ar fi bine să ne luăm resursele personale și să nu ne mai plângem de ce nu avem.” a atenționat astrologul DCNews și Astrosens, Daniela Simulescu.

”Cu ascendentul în Vărsător, nu trebuie să așteptăm de la ceilalți, ci de la noi. Știți care este surpriza imensă? Că ne vom da seama cât de critici suntem cu propria persoană, cât de mult tragem de noi.” a mai atras atenția astrologul.

Te-ar mai interesa: Ce se întâmplă dacă NU ne antrenăm creierul? Exper...

Luna Nouă din 28 iulie este benefică pentru zodiile: Leu, Berbec și Săgetător. Provocările pot veni pentru cei cu marcaj fix: Vărsător, Scorpion și Taur, după cum a spus astrologul, care a punctat că poate fi o ”zi minunată”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private