Categories: Ştiri sănătate

Mai mulți pacienți au murit de insuficiență hepatică după ce au fost tratați cu acest medicament! EMA cere acum supravegherea tuturor celor cărora le-a fost administrat

Mai mulți pacienți au murit de insuficiență hepatică după ce au fost tratați cu Zolgensma, un medicament produs de compania farmaceutică elvețială Novartis. 

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a transmis vineri că furnizorii de servicii medicale ar trebui să monitorizeze funcția hepatică a pacienților care au primit un tratament cu Zolgensma, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Solicitarea vine după ce în vara anului trecut Novartis anunțat că două persoane au murit din cauza insuficienței hepatice severe. Pacienții urmau un tratament cu Zolgensma, medicament administrat în cazurile de atrofie musculară spinală, o boală genetică rară.

Medicii urmăresc eventuale semne de insuficiență hepatică la pacienții tratați

Înainte de dezvoltarea acestui tratament, afecțiunea era una incurabilă. Medicii ar trebui să evalueze rapid pacienții care primesc acest tratament și la care se constată semne sau simptome ale unei boli hepatice acute, precizează EMA, care intenționează să emită un avertisment în acest sens.
Compania elvețiană menționează că în luna august a trimis scrisori căre furnizorii de servicii medicale, inclusiv din SUA, pentru a-i notifica în legătură cu această situație, iar în curând va fi autorizată să trimită astfel de scrisori și în statele UE.

Recent Posts

HOROSCOP 4 mai 2024. O ZODIE înfruntă dificultăţi mari!

Horoscopul zilei de sâmbătă, 4 mai 2024, spune că nativii zodiacului vor avea parte de…

10 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale consumului de ouă

Potrivit nutriţioniştilor, este un mit că valorile colesterolului cresc foarte mult după consumul de ouă,…

11 ore ago

Reţeta specială de Paşte la care nu renunţă Nadia Comăneci

Nadia Comăneci, sportiva simbol a gimnasticii româneşti din toate timpurile, a dezvăluit o rețetă specială…

11 ore ago

„Câmpurile de aur din România”, în atenţia NASA. Imagini spectaculoase din satelit

România a atras atenția NASA și a întregii lumi datorită unor imagini spectaculoase captate de…

12 ore ago

Mănăstirea Ghighiu, colţ de rai lângă Bucureşti. Izvor tămăduitor şi icoană făcătoare de minuni (FOTO+VIDEO)

Situată la doar 73 de kilometri de București, Mănăstirea Ghighiu este loc de pelerinaj pentru…

12 ore ago

Cât timp se pot consuma ouăle vopsite de Paşte? Un expert dă verdictul

Ouăle fierte şi vopsite sunt un produs traditional esenţial care nu trebuie să lipsească de…

13 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic