Sari la conținut

Majoritatea victimelor de la Colectiv nu au murit din cauza arsurilor. Iată ce au scos la iveală autopsiile

După incendiul din clubul Colectiv, în care până acum și-au pierdut viața 46 de persoane, Institutul Național de Medicină Legală a dat publicității un comunicat de presă în care se arată că victimele aveau în sânge concentrații foarte mari de substanțe chimice.

În comunicatul IML se arată că pe lângă arsurile de pe suprafața corpurilor, analizele toxicologice au arătat că toate victimele prezentau substanțe foarte toxice în sânge, printre care cantit[í foarte mari de acid cianhidric și monoxid de carbon, potrivit B1 TV.

Toți aveau în sânge mai multe substanțe toxice, printre care și o cantitate foarte mare de Acid Cianhidric, 18 dintre victime aveând acid cianhidric peste limita letală.

Totodată, se arată că toate victimele au fost expuse în grad diferit la concentrații ridicate de funingine, aerosol și gaze toxice generate în incendiu.

După cum au anunțat și medicii, aceste decese au fost cauzate în mare parte de către substanțele chimice. Acțiunea acestor substanțe se manifestă imediat asupra corpurilor.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel