Din cuprinsul articolului
Mama băiatului de 13 ani din localitatea Cenei, din județul Timiș, acuzat de uciderea unui adolescent de 15 ani mărturiseşte că se teme de revolta oamenilor, după ce fiul ei a fost lăsat liber pentru că nu răspunde penal pentru crima la care a participat.
„Nu este vina mea că nu există lege” spune femeia, arătând că „poate că lucrurile ar fi fost altfel, copilul mergea unde ar trebui să meargă şi nu mai era poate revoltă” în toată ţara.
„Se comporta normal, era totul ok”
Mama băiatului de 13 ani acuzat că a participat la uciderea cu premeditare a unui adolescent de 15 ani susține că un a observat nimic ciudat la fiul ei, înainte de crimă şi că acesta „era normal, se comporta normal, era totul ok”. Femeia spune că nu ştia că băiatul se droghează şi că în noaptea crimei era la serviciu.
Potrivit acesteia, fiul ei şi Mario, băiatul ucis, erau prieteni şi nu a avut niciodată informaţii despre divergenţe între cei doi copii, precizând că „nu poate să îşi imagineze ce s-a întâmplat”.
„Am peste 500 de amenințări pe telefon”
Mama copilului care nu răspunde penal pentru crima la care a participat se plânge că a primit sute de ameninţări. „Mă tem de revolta oamenilor, fiindcă oamenii ne sar nouă în cap, am peste 500 de ameninţări pe telefon, ne ameninţă, suntem terorizaţi de oameni. Oriunde aş merge nu îmi găsesc liniştea”, a declarat femeia pentru Antena 3.

Femeia spune că nu este responsabilă pentru faptul că fiul ei nu este tras la răspundere penală. „Îmi pare rău pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Nu este vina mea, îmi pare sincer, sincer rău, nu trebuia să se întâmple ceea ce s-a întâmplat. Nu este vina mea că nu există lege. Îmi cer mii de scuze, nu ştiu ce să mai spun, mai am cuvinte”, spune ea.
Întrebată dacă crede că lucrurile ar fi stat altfel n situaţia în are fiul ei ar fi răspuns penal, femeia a răspuns: „Sunt şi eu mamă, înţeleg…toţi suntem părinţi. Sunt şi eu mamă. Poate că lucrurile ar fi fost altfel, copilul mergea unde ar trebui să meargă şi nu mai era poate revolta asta aşa în toată ţara, toată lumea să fie pe capul nostru”.
Ea neagă că fiul său ar fi continuat să posteze mesaje pe TikTok, spunând că acesta nu a mai avut acces la device-uri şi că cineva i-a spart contul de TikTok şi postează în numele băiatului. În plus, mama băiatului spune că nu a refuzat că îl lase să intre online la cursurile şcolare, ci că nu a avut această posibilitate.
Femeia dezvăluie că, de când fiul ei a fost preluat de autorităţi, pentru că nu a respectat măsurile pe care acestea i le-au impus, nu ştie nimic de fiul ei. Ea a dat explicaţii şi cu privire la faptul că tinerii implicaţi în crimă au încercat să ascundă urmele tăind o găină, arătând că nu a mirat-o faptul că a găsit o găină moartă, întrucât câinele familiei mai obişnuia să ucidă din păsări.
Presupusul minor criminal, luat de urgenţă din familie
Copilul de 13 ani din Timiş, bănuit că, împreună cu alt minor de 15 ani, a ucis un adolescent, a fost luat de urgenţă din familie, în baza unei ordonanţe preşedinţiale, după ce părinţii săi au încălcat regulile impuse de Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Timiş.
“Avȃnd în vedere neîndeplinirea de către familia băiatului a obligaţiilor asumate în urma hotărȃrii Comisiei pentru Protecţia Copilului prin care a fost instituită măsura de protecţie specială a supravegherii copilului în familie, s-a depus în instanţă ordonanţa preşedinţială în vederea preluării, în regim de urgenţă, a minorului”, informează DGASPC Timiş. Potrivit sursei citate de News.ro, drepturile părinteşti au fost suspendate pȃnă la pronunţarea plasamentului, iar minorul va fi evaluat din toate punctele de vedere şi i se vor acorda servicii specializate, conform recomandărilor specialiştilor.

