Sari la conținut

Mama unei adolescente de 15 ani: Îi dau voie copilului meu să facă sex oricând vrea el. Am discutat cu psihologi, ginecologi, endocrinologi”

Sexul la adolescenți nu e Bau-Bau! Asta e concluzia mea după ce am vorbit cu medici ginecologi, endocrinologi, psihologi, sexologi și medici de familie. Bau-Bau sunt sarcinile și întreruperile de sarcină, bolile cu transmitere sexuală, sexul neconsimțit, forțat. Iar astea vin din lipsa de educație, din jena de a vorbi cu copilul despre sex, din convingerea că dacă părintele sau profesorul nu vorbește cu copilul despre sex, atunci acesta nici nu află.

Mă preocupă subiectul ăsta, cu debutul vieții sexuale – fiica mea, Maria are 15 ani și este într-o relație de șapte luni cu un băiat. Se iubesc, e evident. Au o relație frumoasă și echilibrată, ca dovadă desenul de mai sus făcut de Maria, după una dintre pozele lor.

Îmi place din multe motive desenul, dar unul este că ales să scrie acolo SAFE. Nu LOVE sau HUG sau mai știu eu ce, ci SAFE.
Firește că m-am gândit că vor face sex, așa că am ajuns să mă întreb care e vârsta recomandată medical, legal, emoțional pentru debutul vieții sexuale și care sunt riscurile dacă ei vor face sex mai devreme decât e recomandat. Primul lucru pe care l-am aflat este că nu există vreo recomandare pentru vârsta la care tinerii să își înceapă viața sexuală. Toți specialiștii spun că fiecare individ se dezvoltă în ritmul propriu. Am cerut părerea mai multor experți și, dacă nu aveți timp să citiți tot articolul, vă spun concluzia de pe acum: organismul uman este pregătit pentru sex încă din adolescență. Riscurile nu sunt legate direct de sex, ci de implicările lui.

”Când începi viața sexuală este o decizie personală, nu există o recomandare medicală și nici restricții. Firește că sunt o mulțime de elemente de folclor, sfaturi transmise fără a avea neapărat o bază științifică, ci motive culturale, religioase, de micro-grupuri. Decizia ar trebui să țină cont de o maturitate morfologică și endocrinologică, dar corpul este pregătit de la 12-13 ani.”, spune Prof. Univ. Dr. Corin Badiu, Președintele Societății Române de Psihoneuroendocrinologie.

Așadar, dacă organismul este pregătit de la 12-13 ani, de ce le recomandăm copiilor noștri să facă sex cât mai târziu?

În primul rând, pentru că trebuie să fie dezvoltați psihic, emoțional.Adolescentul trebuie să își dea dea seama dacă este manipulat ori forțat, dacă își dorește cu adevărat o viață sexuală sau o face doar la presiunea grupului de prieteni. Dezvoltarea psihică înseamnă discernământ, înțelegerea consecințelor, responsabilitate, capacitatea de a lua decizii și chiar nevoia de a fi informat despre cum funcționează organismul, despre riscuri, despre protecție.
”În momentul în care avem de-a face cu un adolescent care și-a început viața sexuală mult prea devreme, ne confruntăm cu o imagine de sine scăzută, care în timp poate cauza tulburări de comportament sexual, poate conduce la frustrări și îngrădiri psihologice și sociale, neîncredere în propriile abilități, bariere personale care influențează acțiunile viitoare în ce privește relațiile interumane.” spune Cristina Badea, psiholog clinician.

Apoi, pentru că deși organismul e ok cu sexul, nu e ok cu sarcinile. Pentru adolescente, desigur.
”Din punct de vedere hormonal, al organelor genitale, adolescenții sunt pregătiți. Dacă există spermatogeneză (procesul de formare a spermatozoizilor) și există menstruație, înseamnă că sunt pregătiți să aibă o viață sexuală. Dar organismul adolescentelor nu este pregătit să ducă o sarcină până la capăt – apar complicații în timpul sarcinii și la naștere, avorturi.” spune Dr. Cătălin Bosoancă, medic primar, specialist în obstetrică și ginecologie. Citiți continuarea pe noi3.life.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel