Din cuprinsul articolului
Anual, peste 12.000 de românce sunt diagnosticate cu cancer de sân, iar şansa de supravieţuire creşte considerabil dacă boala este depistată în stadiile incipiente. Medicii fac apel ca femeile să meargă periodic la consultații medicale preventive, iar una dintre cele mai utilizate instrumente de diagnostic o reprezintă mamografia.
Este o investigaţie pe care numeroşi medici specialişti o recomandă. Dar ce este de ales: mamografia clasică sau cea cu tomosinteză?
Dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar radiologie şi imagistică medicală, doctor în ştiinţe medicale a explicat care este diferenţa dintre cele două investigaţii şi cât de iradiantă este o mamografie.
”Mamografia cu tomosinteză aduce un plus faţă de mamografia digitală 2D, cum o numim noi, mamografia digitală simplă, pentru că ne permite să vedem mult mai bine în structura sânului, în adâncimea sânului, lucru care este foarte de ajutor, mai ales în sânii care sunt mai denşi, mai glandulari.
Dar am avut paciente inclusiv cu sânii adipoşi sau predominant adipoşi în care doar cu tomosinteză am putut să văd modificări extrem de fine. Ne ajută să identificăm lucruri care poate nu sunt vizibile pe mamografia 2D.
De aceea, cred că este un lucru benefic să facem mamografia cu tomosinteză de la început, pentru că tocmai ne permite să vedem anumite lucruri de fineţe, anumite detalii sau lucruri pe care nu le-am fi putut vedea deloc cu mamografia 2D”, a afirmat dr. Claudia Teodorescu la Medika Tv.

„Mamografia digitală cu tomosinteză ar trebui decontată de CNAS”
Medicul este de părere că mamografia digitală cu tomosinteză ar trebui decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu doar pacientelor diagnosticate cu cancer de sân, ci şi celor care fac preventiv această investigaţie, ea explicând că un medic are nevoie să vadă cât mai bine structura sânului la orice femeie, fie că este sau nu diagnosticată.
Dr. Claudia Teodorescu a explicat, de asemenea, cât de iradiantă este o mamografie. ”Doza de iradiere de la mamografie nu este mare. Şi nu facem această mamografie în fiecare zi şi nici în fiecare lună.
Este recomandat să o facem la doi ani de zile. Nu este o doză de la care ni se poate întâmpla ceva în niciun caz. Iar beneficiul pe care îl avem făcând această mamografie şi putând să depistăm precoce în cancer de sân este mult mai benefic decât faptul că aducem o iradiere mică corpului nostru”, a explicat medicul, potrivit News.ro.
Statistici alarmante
În fiecare an, în România, sunt înregistrate circa 100.000 de persoane care sunt diagnosticate cu cancer, dintre care sub 500 sunt copii.



