Sari la conținut

Managerii de spitale vor fi trimişi de CNAS la cursuri de bune practici

sanatate
Sursa foto: .eppgroup.eu

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) vrea să-i trimită pe managerii de spitale la cursuri de bune practici, în contextul în care aceştia reclamă faptul că au probleme cu achiziţiile din sistemul sanitar.

Mai exact, preşedintele CNAS, dr. Valeria Herdea, a declarat, că în contextul virării banilor, lunar, către întreg sistemul medical din România, instituţia iniţiază o serie de cursuri de bune practici pentru managerii de spitale şi Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, pe fondul nemulţumirii exprimate de conducerilor unor spitale, care susţin că acest sistem de alocare îngreunează achiziţiile.

„Fiecare manager are dreptul să-şi facă managementul propriu, să prezinte rapoarte, referate de necesitate şi, atunci când nu reuşeşte să acopere nevoile spitalului, să se adreseze Casei de Asigurări Judeţene. Casa de Asigurări Judeţeană rezolvă la nivel local. Dacă există depăşiri sau probleme, atunci se adresează Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Susţinem inclusiv o politică de instruire a tuturor managerilor. Vor avea loc inclusiv cursuri de bune practici, la care vor fi invitaţi domnul profesor Carp de la Oradea, un distins specialist care a reuşit să pună pe picioare un consorţiu unde au inclusiv un laborator specializat. Va participa domnul profesor Cotîrleţ de la Moineşti, pentru că este un model de practică într-un oraş care nu este mare, dar în care există un spital în care poate fiecare dintre noi ar dori ca atunci când se îmbolnăveşte să poată merge”, a afirmat Valeria Herdea.

Care este circuit banilor în sistemul sanitar

Preşedintele CNAS a precizat că banii care se colectează pentru sănătate nu sunt la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ci la Ministerul de Finanţelor şi că a existat o plafonare a acestor venituri.

„Adică s-a primit în fiecare lună o sumă de la Ministerul de Finanţe care să permită funcţionarea sistemului medical pe baza rapoartelor pe care noi le prezentăm. Dar cu o plafonare, începând cu acest an, reuşim, cel puţin luna aprilie şi luna mai, să dăm banii 100%.

La începutul mandatului am început cu 40%, apoi cu 60, apoi cu 70 şi apoi cu 80, acum suntem în situaţia în care putem plăti 100%. Dar într-adevăr există această limită bugetară (…) chiar dacă ar fi extraordinar să spun de la început ‘aveţi banii pe tot anul’. Să ştiţi că există o politică bugetară care priveşte posibilităţile, care limitează uşor dorinţele.

Suntem în scenariul în care în acest an avem în mod decent banii, deocamdată vor veni, sperăm, lunar, către întreg sistemul medical. Sper să nu piardă nimeni şi toată lumea, în primul şi în primul rând pacientul, să aibă de câştigat”, a subliniat preşedintele CNAS, potrivit Agerpres.

Valeria Herdea este medic primar de medicină de familie
Sursă foto: Valeria Herdea

CNAS are contracte cu 720 de spitale

Herdea a precizat că în România sunt 720 de spitale, jumătate dintre ele fiind private, care sunt în contract cu CNAS şi că se doreşte ca 70-75% dintre serviciile medicale să se rezolve la nivelul asistenţei medicale primare.

„Avem în acest moment 182 de localităţi care au rămas fără acoperire de medici de familie. Avem cele 720 de spitale şi asistenţa medicală ambulatorie. Dorim foarte mult ca 70-75% dintre servicii să rămână la nivelul asistenţei medicale primare şi ambulatorii, astfel încât spitalele să poată să se dezvolte pe verticală şi să fie spitale de top”, a spus Herdea.

Preşedintele CNAS a mai precizat că fiecare spital are managementul propriu, care este independent şi că numai prin colaborare se pot rezolva aceste probleme.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel