Categories: Stil de viaţă

Mâncăruri sănătoase pentru cei care țin Sfântul Post al Paștelui

Pe 15 martie a început Sfântul Post al Paștelui, orânduire care ține 40 de zile până la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Anul acesta, credincioșii sărbătoresc Paștele Catolic pe data de 4 aprilie, în timp ce ortodocșii îl celebrează pe 2 mai.

Potrivit celor de la impact.ro, Sfântul Post al Paștelui sau Postul Mare este împărțit în două perioade și anume: Postul Păresimilor și Postul Paștelui, care începe pe 15 martie și se încheie 40 de zile mai târziu, vineri, 23 aprilie, înainte de Sâmbăta lui Lazăr (24 aprilie). Postul Paștelui nu presupune doar abținerea oamenilor de la a mânca alimente ce conțin carne și brânză, ci este un proces spiritual, care te ajută să te gândești la lucrurile rele pe care le-ai făcut și să te căiești. Reprezintă abținerea de la a consuma alcool, tutun și abaterea de la poftele interzise și gândurile necurate, de orice fel.

Din experiența anilor precedenți, ne-am obișnuit cu nenumăratele cazuri de români care ajung pe patul spitalului în perioada postului, deoarece prin alimentele consumate nu își asigură necesarul de vitamine și minerale.

Din acest motiv, astăzi ne-am propus să venim în sprijinul dumneavoastră cu o serie de rețete delcioase, dar și bogate nutrițional, care să vă ajute în Sfântul Post al Paștelui.

Bruschete cu roşii – se taie roşiile proaspete în cubuleţe şi se amestecă laolaltă cu ulei de măsline, busuioc şi sare; după care se curăţă câţiva căţei de usturoi, condimentul preferat al românilor, se pisează şi se adaugă în sosul de roşii, cu care se vor unge felii de pâine prăjită în cuptor pe ambele părţi. Înainte de servire se adaugă şi roşiile cubuleţe, astfel încât pâinea să nu se înmoaie de la zeama roşiilor.

La fel se procedează şi la bruschetele cu ciuperci, cu diferenţa că ciupercile se vor căli la un loc cu ceapa şi usturoiul peste care s-a stins o cană cu vin alb.

Supa crema de conopida si linte

Intens colorata, aceasta supa crema are la baza lintea rosie, crema de cocos, legume si condimente aromate. O poti face in avans si congela timp de pana la 1 luna, fiind un fel principal care te incalzeste imediat si care se potriveste de minune cu o paine de casa integrala sau crutoane aromate.

Sandvisuri cu pasta de avocado – delicioase si foarte sanatoase. Mixezi avocado, dupa ce il cureti si indepartezi samburele, pui cateva picaturi de zeama de lamaie, sare, piper, dupa gust si pasta e gata. Serveste pe maine prajita si adauga mix de seminte. Avocado e recomandat in prevenirea bolilor cardiovasculare.

Supa de rosii cu crutoane, cartofi cu rozmarin

Supa de rosii o poti prepara foarte simplu in acest sezon si cu suc de rosii facut in casa (este mult mai gustoasa asa). Daca ii adaugi si un pic de busuioc proaspat cand o servesti e minunata! Pentru cartofii cu rozmarin ai nevoie doar de jumatate de kilogram de cartofi, un fir de rozmarin, sare, ulei de masline, boia si putin usturoi, daca iti place.

Mancare de dovlecei

Dovleceii sunt o leguma versatila, care te poate scoate rapid din necaz atunci cand nu stii ce sa mai gatesti a doua zi. De aceea te invitam sa incerci si aceasta reteta de post, care ii contine: o mancarica nutritiva si colorata, care ii poate convinge si pe cei mai mici membri ai familiei tale sa consume mai multe legume!

Orez cu spanac

O altă reţetă faimoasă şi delicioasă deopotrivă este orezul cu spanac. Aveţi nevoie de: 1 kg de spanac,  200 gr de orez, 2 cepe, 1 căpăţână de usturoi, puţin ulei şi sare.
Mod de preparare: orezul se lasă la înmuiat în apă rece, iar spanacul se curăţă şi se spală în mai multe ape, după care se fierbe timp de 8 minute. Apoi este scos şi lăsat la scurs, iar când se răceşte se toacă mărunt. Ceapa măruntă se pune la călit în puţin ulei încins, până devine aurie, după care se adaugă orezul şi spanacul, lăsîndu-se încă 15 minute la fiert. După toată această tevatură, se adaugă usturoiul şi se dă vasul la cuptor pentru 10 minute. Rezultatul este spectaculos!

 

Recent Posts

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

18 minute ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

48 de minute ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

o oră ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

2 ore ago

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

2 ore ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică