Sari la conținut

Mare atenție la acest tip de cancer. Medic: Poate exista, fără niciun simptom

Din cuprinsul articolului

Mare atenție la acest tip de cancer. Un medic trage semnalul de alarmă și transmite că această afecțiune poate exista în organism, fără niciun simptom.

Cancerul de prostată în stadiu incipient nu are adesea simptome sau semne. Este de obicei detectat printr-un test PSA sau un DRE, un proces numit screening. Dacă se suspectează cancer de prostată pe baza unui test PSA sau DRE, sunt necesare monitorizări și teste suplimentare pentru a diagnostica cancerul de prostată. Când cancerul de prostată provoacă simptome sau semne, este de obicei diagnosticat într-o etapă ulterioară.

”Trebuie să știm că prostata poate dezvolta trei tipuri de afecțiuni:

– afecțiuni benigne reprezentate de hipertrofia benignă de prostată

– afecțiuni maligne, aici fiind vorba despre cancerul de prostată

– afecțiuni inflamatorii infecțioase. Aici vorbim despre ceea ce numim prostatite care pot fi acute, cronice sau subacute.

Când vorbim despre cancerul de prostată, vorbim despre o afectare malignă, de o deviere a dezvoltării celulare prostatice în direcție malignă, necontrolabilă sau controlabilă și tratabilă dacă este descoperită într-un stadiu precoce.

În ceea ce privește posibilitatea coexistenței acestor afecțiuni, trebuie să știm că un pacient care are adenom de prostată sau hipertrofie benignă poate avea și cancer de prostată. Sau, un pacient care are cancer de prostată poate avea o infecție a prostatei, o prostatită. Aceste trei principale afecțiuni ale prostatei pot coexista. Este foarte important consultul urologic.

În ceea ce privește simptomatologia clinică a cancerului de prostată, ea nu este specifică față de adenomul de prostată. Este foarte dificil de făcut diagnosticul diferențiat. Amândouă, și în principal cancerul de prostată se poate manifesta cu urinare dificilă, ceea ce noi numim disurie, urinare frecventă, polachiurie cu dureri hipogastrice, cu dureri perineale, cu semne ale complicațiilor, cu hematurile, adică eliminare de urină cu sânge sau hemospermie, adică prezența sângelui în spermă.

Toate aceste simptome pot să nu existe. Poate exista cancer de prostată fără niciun astfel de simptom. Practic, în plină sănătate, pacientul poate descoperi că are cancer de prostată”, a explicat conf. dr. Marcian Manu, medic primar urologie, la Digi24.

Cancerul de prostată, factori de risc

Există o serie de factori pot contribui la apariția cancerului de prostată.

”Factorii favorizanți pentru cancerul de prostată sunt, în principal, factorii genetici. Se cunoaște faptul că un bărbat care are o rudă de gradul 1, respectiv frate sau tată cu cancer de prostată, are un risc de două ori mai mare de a dezvolta cancer de prostată. Dacă are două rude cu cancer de prostată, are un risc de 5-6 ori mai mare.

Există și factori hormonali. Testosteronul crescut la bărbați poate fi implicat în dezvoltarea cancerului de prostată.

Factorii alimentari, cei care consumă în exces carne și grăsimi au un risc mai mare de a dezvolta cancer de prostată. Cei care fac tratament cu vitamine au un risc mai scăzut de a face cancer de prostată”, a mai subliniat medicul.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel