luni, martie 16, 2026
10.7 C
București

Marțea Albă sau Raiul Anului Bisericesc. Fă acest lucru astăzi și vei noroc și protecție Divină tot anul

A treia zi de Paști este supranumită Marțea Albă, zi foarte importantă și notată tot cu cruce roșie în calendarul ortodox. Potrivit tradiției populare, săptămâna de după Paște se numește Săptămâna Luminată și este perioada în care porțile Raiului sunt deschise

A treia zi de Paşte femeile dau de pomană pasca și vinul roșu care au rămas de la Paște. De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.

Marțea Luminată, tradiţii şi superstiţii

În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.

Citeste si…

Sursă foto: Penny

În unele zone ale ţării, în a treia de Paşte, finii obişnuiau să dăruiască naşilor şi cumetrii între ei nu numai pască, ci şi colaci.

În Moldova, în ziua a treia se întorceau vizitele făcute în prima zi a Paştelui.

Tot în Marţea Albă au loc uscarea şi sfărâmarea Sfântului Agneţ (pâinea de împărtăşanie), sfinţit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta şi Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneţ este uscat şi sfărâmat după o rânduială specială. După ce este sfărâmat, este aşezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneţ este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtăşirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

Ce este interzis să faci în această zi

Marțea Albă este notată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox. Drept urmare, este interzis să faci treburi gospodărești sau să coși, să speli, să calci, să coci pâine, să petreci mult timp prin bucătărie făcând mâncare sau să lucrezi pământul, prin sarcini agricole.

”Sfintele Paști și Săptămâna Luminată se deosebesc mult de celelalte zile și săptămâni ale anului, pentru că sunt numai revărsări de bucurie dinspre Dumnezeu spre om și dinspre om spre Dumnezeu și dinspre om spre oameni. Sfintele Paști și Săptămâna Luminată sunt înțelese în Biserica noastră ca fiind Raiul anului bisericesc. Sfintele Paști și Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemănătoare cu cea din Rai.

De aceea zicem că această săptămână este una de lumină, care ne aduce aminte de Rai și de bucuriile lui. Așa cum în Rai există o bucurie negrăită și preamărită, așa și la Sfintele Paști și în Săptămâna Luminată există o bucurie mai presus de toate bucuriile”, spune preotul Teofil Părăian, în cartea ”Sfintele Paști în cultul ortodox”, scrie doxologia.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Cum poți scădea tensiunea arterială cu 20 de unități fără medicamente

Potrivit Mayo Clinic, hipertensiunea poate fi reversibilă. Află cum...

3 obiceiuri zilnice care îți strică firul fără să-ți dai seama

Părul și scalpul necesită o îngrijire bună și o...

Guvernul pregătește majorări ale pensiilor din 2027. Cu cât ar putea crește veniturile pensionarilor

Guvernul a inclus în proiecțiile bugetare estimări privind evoluția...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și