Sari la conținut

Marțea Albă: nu face acest lucru în a treia zi de Paște, că o să ai ghinion tot anul!

rugaciune
sursa foto: arhiva doctorul zilei

A treia zi de Paște sau Marțea Albă este extrem de importantă și are câteva reguli transmise, tradițional, de-a lungul timpului. Ce nu e bine să faci în această a treia zi de Paște. 

A treia zi de Paște se mai numeşte şi Marţea Albă şi în această zi nu este bine să munceşti. Nu trebuie să speli, să calci sau să faci curăţenie. Această zi este tratată și sărbătorită de către creștini cu aceeași evlavie ca și Duminica Învierii și a doua zi de Paște.

Atenție, pe parcursul celor 40 de zile până la Înălțare, suntem în Săptămâna Luminată, iar salutul creștinilor trebuie să fie în tot acest răstimp Hristos a Înviat!

Umblatul cu pasca

În Marțea Albă, ouăle trebuie ciocnite „dos cu dos” şi „coastă cu coastă”.

În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.

Odată cu Învierea Domnului începe Săptămâna Luminată, care se sfârşeşte cu Duminica Tomii. Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile, odată cu Rusaliile.

Tradiții în Săptămâna Luminată

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpa este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel