Sari la conținut

Mărturiile cutremurătoare ale unei fiice a cărui tată a murit în secția ATI a Spitalului Pantelimon: „Șțiu că tatăl meu a fost ucis. Țipa luați-mă de aici că mă omoară”

Spitalul Sf. Pantelimon
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Stenograme din dosarul morții de la Spitalul Sf. Pantelimon

Fiica unui pacient mort la Spitalul Pantelimon aduce acuzații extrem de grave la adresa spitalului.Tatăl ei, un bărbat în vârstă de 67 de ani, a fost internat pe data de 3 aprilie 2024 la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, iar a doua zi a murit.

Vineri, fiica lui, Claudia Dinu, a venit în faţa spitalului pentru a cere socoteală, după ce a aflat despre ancheta valului de morţi suspecte la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) de la spital.

Fiica unui pacient mort la Pantelimon: luaţi-mă că mă omoară, ţipa luaţi-mă că mă omoară.

„Am venit la dumneavoastră pentru că nu am linişte. Nu ne-au permis nici să îl vedem, nici în vizită, nici la ora vizitei, nu ne-au dat voie să intrăm. N-a vrut să stea nimeni de vorbă cu noi. Pe mama mea au jignit-o, au înjurat-o şi i-au zis: pleacă de aici că nu ai voie.

Pe data de 3 aprilie l-au luat de jos, de aici de la Camera de Gardă, l-au dus la etajul patru, l-au ţinut în seara aceea, iar a doua zi l-au mutat la etajul doi. Şi atunci s-a întâmplat ce s-a întâmplat. De la spital, mi-au spus că nu e nevoie de autopsie, că deja ştim cauza morţii lui, că era bolnav. Mi-au trecut foarte multe (n.r. diagnostice) pe certificatul de deces. Nu ştiu să vă spun, pentru că nu cunosc. L-am înmormântat duminică, dar nu avem linişte pentru că ştim că tata a supravieţuit ani de zile cu boala asta şi eu cred că mai trăia.

Eu l-am adus bine, el până în ultimul moment, înainte cu două ore să moară a spus: luaţi-mă că mă omoară, ţipa luaţi-mă că mă omoară. Şi dânsele l-au legat de mâini şi de picioare. Am înţeles că l-au chinuit foarte mult, nu am avut cu cine să vobim de aici pentru că ne-au gonit, ne-au jignit.

El a venit tensiunea 24 cu 7 şi ne-au spus că nu îi scade şi ne-au spus că o să îl ajute la Terapie Intensivă. Merg oriunde, dar vreau adevărul pentru că eu sunt conştientă şi ştiu că tatăl meu a fost ucis. Nu am mers până acum pentru că nu eram sigură, pentru că pe noi nu ne bagă nimeni în seamă, noi suntem nişte oameni de rând.

Eu am văzut la ştiri, pe internet, şi atunci am văzut că s-a vorbit de tatăl meu. N-am putut să rabd. Am venit pentru că vreau să iasă adevărul la iveală”, a declarat Claudia Dinu pentru Romania TV.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Managerul Spitalului Pantelimon: Suntem foarte preocupaţi de siguranţa pacientului

Managerul Spitalului Pantelimon din Bucureşti, Bogdan Socea, a declarat, vineri, că, în urma verificărilor preliminare referitoare la situaţia din Secţia Terapie Intensivă, nu au fost constatate date care să ateste o viciere a tratamentului. El a precizat că decesele înregistrate în unitatea medicală nu puteau fi evitate.

“Conducerea Spitalului Sfântul Pantelimon colaborează cu comisiile de anchetă în această situaţie care s-a ivit, colaborează cu organele de cercetare penală, cu Corpul de Control al ministerului, care este aici în spital şi analizează documentele, cu Colegiul Medicilor care are un reprezentat şi cu comisia internă constituită în spital, comisia de analiză medicală a situaţiei.

Până în momentul de faţă, din analiza preliminară, nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în Secţia de Terapie intensivă. Nu au fost sesizări anterioare la niciunul dintre organismele menţionate şi nici la comisiile spitalului cu privire la posibile nereguli în secţia de ATI.

Suntem foarte preocupaţi de siguranţa pacientului şi pacienţii sunt trataţi la noi în siguranţă. Medicii ATI, ca şi toţi medicii spitalului, depun toate eforturile pentru a reuşi cu fiecare caz în parte, tratatăm fiecare bolnav în parte.

Nu este o statistică, dar sigur interpretările şi cifrele ne ajută şi ele, fiecare deces este important şi ne pare rău pentru aceste decese, însă, au fost decese care nu puteau fi evitate din analiza preliminară. Comisia internă s-a constituit, analizează situaţia cu cât mai mare rapiditate, miercuri vom avea raportul final”, a declarat, vineri, Bogdan Socea.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel