Sari la conținut

Se dau bani de la stat! Aceste familii vor putea primi lunar chiar și 5000 de lei de la stat!

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Din cuprinsul articolului

Potrivit unei măsuri adoptată tacit de prima Cameră din Parlament, părinții care au mai mult de doi copii ar urma să primească o indemnizație lunară de cel puțin un salariu minim pe economie, indiferent de veniturile familiei.

Proiectul de lege care a trecut tacit de Senat își propune luarea unor măsuri de stimulare a natalității în România.

Propunerea vizează persoanele care au în întreținere trei sau mai mulți copii în vârstă de până la 18 ani, acestora urmând să le fie acordată o indemnizație lunară neimpozabilă și nesupusă executării silite (cu excepția situației în care a fost acordată în mod necuvenit). Sumele propuse sunt:

  • echivalentul unui salariu minim pe economie pentru trei copii;
  • 1,5 salarii minime nete pentru cei care au patru copii;
  • două salarii minime nete pentru cinci copii; 2,5 salarii minime nete pentru șase sau mai mulți copii.

Sumele ar urma să fie acordate tuturor celor care îndeplinesc criteriile legate de numărul de copii, o condiționare fiind ca beneficiarii să realizeze venituri impozabile din salarii sau pensii, indiferent de cuantumul acestora.

Sursă foto: Shutterstock

Măsuri de creștere a natalității

Pentru mamele aflate în concediu de creștere copil, propunerea prevede că aceasta trebuie să fi realizat venituri impozabile în 12 din ultimele 24 de luni de dinaintea nașterii (sau adopției).

De asemenea, pentru a se califica, părinții sau întreținătorii trebuie să fie cetățeni români, cu domiciliul în România, iar copiii aflați în îngrijire să fie înscriși într-o unitate de învățământ după vârsta de trei ani, scrie avocatnet.ro.

Beneficiile propuse în această inițiativă ar urma să fie acordate unei singure persoane, în cazul în care există doi întreținători și ar înceta în situația în care custodia copilului este pierdută.

O altă măsură propusă vizează construirea și modernizarea creșelor și grădinițelor în sistem public-privat. Pentru aceasta, proiectul prevede posibilitatea concesionării terenurilor aferente pe o perioada de 49 de ani, scutirea de impozit pe o perioadă de cinci ani a firmelor implicate în aceste parteneriate și asigurarea utilităților de la bugetele locale.

Atenție! Prevederile proiectului de lege NU se aplică momentan. Acesta trebuie aprobat de Camera Deputaților și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel