Din cuprinsul articolului
Materialul care ajunge la 23 de milioane de dolari pe gram. Nu este nici diamant, nici rodiul nu ating prețul californiului 252. Acest element sintetic costă aproximativ 23 de milioane de dolari pe gram. Nu există în mod natural pe Pământ. Oamenii de știință l au creat în anii 1950 la Berkeley, California.
Californiul 252, căci despre acest metal este vorba, are o radioactivitate extrem de ridicată. Emite neutroni în mod constant. Tocmai această proprietate îi stabilește valoarea. Nu frumusețea, ci utilitatea sa în domenii critice.
De ce este atât de scump?

Producția este dificilă și lentă. Specialiștii obțin californiu 252 prin bombardarea cu neutroni a unor elemente precum curiu sau plutoniu, în reactoare nucleare. Procesul poate dura ani pentru câteva miligrame.
Are o perioadă de înjumătățire de puțin peste doi ani. Asta înseamnă că se dezintegrează rapid. Producția trebuie reluată constant pentru a menține stocurile.
În prezent, doar două centre din lume îl produc. Laboratorul Național Oak Ridge din Statele Unite și Institutul de Cercetare a Reactoarelor Atomice din Rusia. Producția anuală se situează între aproximativ 40 și 500 de miligrame. Oferta limitată împinge prețul la niveluri extreme.
Unde se folosește californiu 252?
În medicină, doctorii îl utilizează în tratamentul anumitor forme de cancer, precum cancerul de col uterin sau unele tumori cerebrale, atunci când alte terapii nu dau rezultate. Sursa compactă de neutroni permite direcționarea radiației direct spre zona afectată.
În industrie, aplicațiile sunt esențiale. Californiul 252 ajută la pornirea reactoarelor nucleare civile. Specialiștii îl folosesc pentru localizarea sondelor petroliere și a acviferelor. Autoritățile îl utilizează la detectarea explozibililor în punctele de frontieră. Este folosit și pentru analiza umidității solului sau a calității materialelor precum cimentul și cărbunele.
Poți investi în acest material
Teoretic, unele platforme îl prezintă ca activ de investiție. În practică, lucrurile sunt complicate. Ai nevoie de licențe speciale pentru manipularea materialelor radioactive. Transportul se face în containere blindate, care pot cântări tone, pentru a proteja câteva micrograme.
Nu îl poți cumpăra ca pe aur sau argint. Accesul este strict controlat. Atât timp cât producția rămâne limitată la două centre din lume, prețul va rămâne foarte ridicat. Utilitatea sa pentru medicină și industrie îl face dificil de înlocuit în prezent.



