duminică, ianuarie 29, 2023

Medic chirurg, unul dintre cei mai renumiți scriitori de SF: „Literatura și chirurgia necesită exercițiu, oboseală, bașca puțină PARANOIA”

 

Chirurgul toracic, Florin Chirculescu (63 de ani) s-a întors, la începutul anilor ’90, la prima sa dragoste, scrisul.

Așadar, sub pseudonimul Sebastian A. Corn a debutat, a câștigat numeroase premii prestigioase, dar mai ales a rămas în istoria literaturii române drept unul dintre cei mai buni scriitori de SF sau, cum îi place lui să spună, „ficțiune speculativă“, notează Adevărul.

Te-ar mai interesa: Acum S-A AFLAT ce s-a întâmplat cu fața Andei Adam...

Potrivit aceleiași surse, în 2017, a publicat cu numele real: romanul „Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu“, la Editura Nemira.

În toamna anului trecut, Chirculescu publică, tot la Nemira, romanul-fenomen „Solomonarul“, în care ne este prezentată o altă față a lui Mihai Eminescu – cea meticuloasă, exigentă, riguroasă, revoltată de jurnalist.

Romanul, apărut în colecția n’autor, a fost prima în topul celor mai bine vândute cărți ale Editurii Nemira la Târgul de Carte Gaudeamus, din decembrie.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Florin Chirculescu pune semnul egal între literatură și medicină, și spune că poveștile pacienților săi îi influențează enorm scrisul. El vorbește despre ce a stat în spatele deciziei de a trece de la SF la locurile dâmbovițene, dar și de ce a ales să prezinte cititorilor un Eminescu care abia este amintit în cărțile de istorie.

Te-ar mai interesa: Un medic celebru de la Harvard și-a dezvăluit ruti...

În adolescență vă doreați să deveniți scriitor, însă în cele din urmă ați ales Medicina. Pasiunea pentru scris însă nu v-a părăsit vreodată, iar din 1995 publicați constant romane apreciate. Este scrisul pentru dumneavoastră o revenire la prima iubire?

Florin Chirculescu: N-am „divorțat“ niciodată de scris. În studenție am scris, în stagiatură am scris, ca medic pe vapor am scris.

Te-ar mai interesa: Cancerul uterin: semne, simptome și rata de suprav...

De pildă, în facultate scriam în timpul unor cursuri stupide, când profii ne dictau prostește din cărți. Era o pierdere de timp, căci ce ne spuneau ei puteam să citim acasă, direct de la sursă, așa că eu, unul, nu-i ascultam. În schimb, notam în carnețele idei, versuri, replici, schițe de plot.

Ca să fii scriitor, trebuie să cunoști viața înainte. Dacă nu cunoști viața, o să scrii din impresii“, v-a spus tatăl dumneavoastră când aveați 15-16 ani. Cât de bine cunoașteți viața acum?

Te-ar mai interesa: Cum să îți dezgheți în câteva secunde parbrizul cu...

Nu știu cât de bine am ajuns s-o cunosc. Ce am învățat e că nu există scurtături, că totul înseamnă efort, fie că faci o operație dificilă, fie că scrii un text complex.

În altă ordine de idei, m-am obișnuit cu oamenii, mi-e mai ușor să-i accept, căci nu-mi uit propriile scăderi, greșeli etc. M-am vindecat de idealism, dar nu cred c-am făcut un mare progres; în fond, trebuia să fi ținut cont, din tinerețe, de proverbul că „nu tot ce zboară se mănâncă“.

Te-ar mai interesa: „Elixirul tinereții” face furori în rândul oamenil...

Ce îl motivează mai mult decât un premiu

Ați câștigat Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995, după care Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine“, tipărit la aceeași editură. Au fost aceste premii doi factori stenici pentru viitoarea dumneavoastră carieră literară?

Orice premiu te motivează. În ce mă privește, însă, cititorii și criticii sunt mai motivanți. N-o să spun niciodată că mă doare în cot de critici, cum n-o să spun nici că vai, cititorii nu mă înțeleg. Scrisul e felul meu de a vorbi cu necunoscuții – chiar mă interesează ce cred ei despre textele mele, ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut.

Relația scriitorului cu lumea e biunivocă, nu dictatorială, e un fel de idilă, ba chiar o negociere, fiindcă tu, ca scriitor, vrei să transmiți ceva, cum să nu ții cont de feedback? Ești interesat să afli ce deranjează, ce nu le place celorlalți, ceea ce, pe undeva, e un soi de utilitarism, o relație funcțională între scriitor și cititori.

Până în 2017, ați semnat volumele scrise cu pseudonimul Sebastian A. Corn. Ce v-a făcut ca după 24 de ani de la debutul literar să alegeți să vă semnați cărțile cu numele real?

Primul text semnat cu numele real se numește „Deviațiile“ și a fost scris în 1994, dacă țin bine minte. Acel text și ultimele romane se încadrează nu doar în alt gen literar, dar și în alt cadru topografic, lasă deoparte settingul SF și dau ghes realismulului magic.

În plus, aceste texte se desfășoară, preponderent, în România, în București, fac parte din alt areal mental, necesită alt limbaj, alte imagini, altă atmosferă, operează cu locuri comune, recognoscibile. E vorba de o lume din care fac parte nemijlocit, de aceea am început să semnez cu numele real.

„Literatura și chirurgia au mai degrabă asemănări decât deosebiri“

Există similitudini între literatură și chirurgie?

Incredibil de multe, și toate sunt subsumate unei necesități: atât intervențiile chirurgicale, cât și textele trebuie să iasă cât mai bine – nu perfect, fiindcă nu se poate, ci pur și simplu să fie eficace. Mai mult, chirurgia și scrisul implică eforturi similare ca intensitate, durată, abnegație.

De fapt, în afara actului în sine, radical diferit între a efectua o operație și a scrie un text, literatura și chirurgia au mai degrabă asemănări decât deosebiri.

Un profesor universitar a zis odată, la un raport de gardă, că medicul e „singurul artist care poate vorbi cu opera sa“ – ei, bine, cam asta ar fi una dintre puținele diferențe dintre literatură și chirurgie”, a mai spus medicul în cadrul interviului acordat Adevărul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private