Sari la conținut

Medic infecționist, despre agresivitatea variantei actuale de COVID: „Este o situație foarte rară”

Sursă foto: Antoni Shkraba/Pexels

Dr. Adrian Marinescu, despre agresivitatea variantei actuale de COVID. Surprinzător, dar virusul care a fost identificată pentru prima dată în China în decembrie 2019, face iar victime. Au fost anunţate şi 13 decese și aproximativ 5.400 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.

5.400 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2

covid
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Presiunea pe spitalele de boli infecţioase creşte din cauza numărului tot mai mare de cazuri de COVID, la care se adaugă şi alte tipuri de infecţii, precum cele digestive. INSP a raportat, astăzi, aproape 5.400 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, în creştere cu peste 50% faţă de săptămâna precedentă.

13 decese din cauza COVID-19

Au fost anunţate şi 13 decese din cauza COVID-19, toate persoanele au avut şi alte boli asociate. Rata pozitivităţii a crescut şi ea, la 30%.

Dr. Adrian Marinescu, despre agresivitatea variantei actuale de COVID: „Este o situație foarte rară”

Directorul medical al Institutului „Matei Balş”, dr. Adrian Marinescu, vorbește despre agresivitatea virusului, însă în continuare persoanele vârstnice şi cele cu boli cronice se află la risc de a face complicaţii.

Adrian Marinescu: presiune la spitalele de boli infecțioase

„Acești pacienți pot să fie de multe ori cei care au forme ușoare sau forme medii și vin, sunt evaluați și continuă tratamentul acasă. Se internează cei care au într-adevăr un risc, prin bolile cronice au deja forme complicate. Oricum, situația în care ajung în terapie intensivă este o situație foarte rară, că nu suportă comparație, apropo de perioadele 2020-2021. E o creștere evidentă și asta înseamnă totuși o presiune la spitalele de boli infecțioase, unde oricum sunt și alte cazuri: toxiinfecții alimentare, boli care țin de sezonul cald. şi atunci este un risc.

Legat de simptomatologie nu pot să spun că e o diferență semnificativă față de alte situații când aveam infecții cu SARS-CoV-2, adică e febră, e durere în gât, durere de capt, stare generală modificată”, spune doctor Adrian Marinescu.

Simtome COVID

„De cele mai multe ori acum formele sunt ușoare și seamănă bine cu o răceală, în așa fel încât de multe ori nu ne testăm, deci, cu siguranță că este o subdiagnosticare în momentul de față și, în plus, testele rapide pot, din păcate, să dea și rezultate fals negative și din acest motiv persoana respectivă consideră că n-are infecție și totuși o are”, conchide dr. Marinescu, transmite RRA . 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel