Sari la conținut

Un medic român renumit a murit de COVID-19 la doar 49 de ani

Medic român renumit, omorât de COVID-19. Dr. Taner Chemal, unul dintre cei mai apreciaţi implantologi şi specialişti în chirurgie orală din România, a murit, joi, noapte la spitalul Colentina, unde fusese internat cu COVID-19. Avea doar 49 de ani. 

Mediafax anunță că, aflat în stare gravă, pacientul a așteptat în ultimele zile să primească tratamentul cu remdesivir, însă acesta nu a mai ajuns la timp pentru a-l salva.

Dr. Taner Chemal, în vârstă de 49 de ani, a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Pe 15 iulie a fost internat la Spitalul Colentina din Bucureşti pentru că starea sa de sănătate s-a înrăutăţit. În ultimele zile, el aştepta să primească tratamentul cu remdesivir, dar a încetat din viaţă înainte ca acesta să ajungă, informează Mediafax.

Medic român renumit, omorât de COVID-19

Uniunea Națională a Asociațiilor Stomatologice din România a trasmis, vineri dimineață, un mesaj de condoleanțe pe Facebook:

„Vestea că unul dintre cei mai renumiți medici stomatologi români ai momentului, Dr. Taner Chemal, a plecat dintre noi lasa în sufletul și conștiința tuturor un gol ce nu va putea fi umplut niciodată.
Un exemplu de etică, perseverență, tenacitate și bun simț, Dr Taner a fost întotdeauna alături de AMSMB și UNAS și a raspuns fără ezitare DA atunci cand a putut să sprijine activitățile noastre profesionale.
A format în jurul său o echipă de profesioniști cărora a reușit să le insufle pe lângă abilitățile profesionale desăvârșite niște principii morale pe care rar le mai întâlnim în prezent în rândul colegilor și al semenilor noștri.
Mii, poate chiar zeci de mii de pacienți sunt beneficiarii tratamentelor implanto-protetice realizate de el și echipa sa, unele dintre ele în premieră mondială.
A fost, este și va rămâne un stomatolog, un coleg, un tată, un soț, un OM – exemplu pentru noi toți!
Transmitem familiei și tuturor celor apropiați sincere condoleanțe!

Nu vei disparea niciodată din amintirea și din sufletele noastre, dragă Taner!”

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel