Sari la conținut

Medic român: Tot ce ne place și se vinde ieftin este dăunător

fructe consumate seara
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
consumul de fructe seara, efecte nebănuite

Din cuprinsul articolului

Vara aduce cu ea fructele și legumele proaspete, care sunt un deliciu pentru a fi devorate în timpul căldurii intense, iar acestea vin cu avantajul suplimentar de a fi sănătoase pentru organism.

Medicul diabetolog Ruxandra Pleșea a explicat ce tipuri de alimente este indicat să consumăm pe timp de vară.

”Este foarte important și ce mâncăm și ce nu mâncăm. În ceea ce privește bronzul, ca să-l accelerăm, e destul de puțin probabil să se întâmple un bronz foarte accentuat bazat pe alimentele pe care le mâncăm. Nici măcar cred că studii nu se pot face cu acest aspect, însă teoretic avem câteva elemente care ajută.

De exemplu, tirozina este un aminoacid care stă la baza formării de melanină, pigmentul care de fapt ne apără împotriva razelor solare atunci când suntem expuși, cuprul care de asemenea ajută la pigmentare și acidul paraaminobenzoic.

Însă cuprul se găsește cam în toate produsele de proveniență animală. E greu să ai deficit de cupru, dar dacă ești vegan, mare atenție, poate să existe acest deficit de cupru. Tirozina, la fel, este un aminoacid care se găsește în produsele animale. Greu să ai deficit, deci aici stăm bine cu colorarea, însă în ceea ce privește protecția, aici trebuie să insistăm.

Avem anumiți antioxidanți care ne ajută în lupta cu acești radicali liberi și foarte frecvent sunt citați. Spre exemplu, beta-carotenoizii din morcov și, în general, din alimentele care au culorile galben, oranj. Conțin beta-caroten, un precursor de vitamina A, care ajută la refacerea pielii, la calitatea pielii.

Apoi avem licopenul, acel colorant și pigment roșu pe care îl putem lua foarte bine din pepene, alimentul verii, sau din fructele de pădure, din roșii, în special dacă gătim și facem pastă de tomate și o mâncăm într-un sos, avem un bun aport de licopen dacă avem și puțină grăsime acolo, pentru că se absoarbe mai bine împreună cu grăsimea, la fel ca și ceilalți pigmenți și antioxidanți.

Așadar, o salată în care avem roșii sau chiar niște paste integrale cu sos de roșii fac diferența. Apoi avem luteina, un pigment pe care nu-l putem produce, noi trebuie să îl mâncăm și în special din frunzele verzi.

Includem toate aceste alimente în mod variat în dieta noastră. Apoi ne protejăm cu zinc, cu seleniu, pe care le găsim în nuci, în semințe, nucile de Brazilia, în sardine. Sardinele sunt o sursă foarte bună și de cupru.

Fructele și legumele sunt aliatele noastre. Ne și hidratează foarte bine. Luptă cu toate procesele de degenerare care se întâmplă atunci când ne expunem la soare. Peștele, peștele gras cu omega-trei, cu rol antiinflamator, de asemenea, trebuie să fie prezent”, a explicat dr. Ruxandra Pleșea, medic diabetolog, la Antena 3 CNN.

Ce ne îmbolnăvește

O alimentație deficitară poate să ne facă mai mult rău decât bine. Sunt anumite alimente și băuturi care ne deshidratează și care ne lasă semne pe piele.

”Dulciurile, pentru că acel fenomen de glicare accentuează formarea de riduri. Dacă stai la plajă și bei, un cocktail cu zahăr și cu alcool, te întorci după o săptămână cu mult mai multe riduri, cu tenul deshidratat. Alcoolul deshidratează profund. Degeaba bei tu apă sau, mai rău, suc. Ești deshidratat și fenomenul de deshitrare al colagenului se va vedea.

În niciun caz bere, cocktailuri dulci sau dulciuri la plajă. Și apoi mai este toată acea gamă de alimente cu efect pro-inflamator. Pro-inflamator înseamnă uleiul prăjit, uleiul de floarea soarelui sau uleiul de palmier pe care îl găsim în fructele de mare prăjite, calamarii prăjiți, sardine.

Apoi sunt toate cerealele rafinate, pâinea albă, covrigei, sandviș-urile, burgerii aceia cu multă pâine și puține legume sunt un aliment de tip pro-inflamator, sucurile, bineînțeles. Așa că tot ce ne place și se vinde ieftin și bun la colț de plajă este dăunător.

Trebuie să ne orientăm spre salate, spre fructe, spre proteine de calitate, care să provină mai ales din peștele gras, proaspăt pe grătar sau la cuptor.

Alcoolul, seara și cât mai puțin. Bineînțeles, și prăjiturile, câte una mică la 3 zile, numai după masă, niciodată în locul unei mese, pentru că ea nu ne oferă protecție împotriva soarelui, din contră.

Și atunci mai bine mănânc și o masă bogată în aceste în acești nutrienți pe care i-am menționat și te delectezi și cu o prăjitură mică, poate chiar una bogată în cacao, cu fructe de pădure, cu polifenoli, cu ceva antioxidanți”, a mai explicat diabetologul Ruxandra Pleșea la Antena 3 CNN.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel