Sari la conținut

Medicamentele care nu trebuie să-ți lipsească din valiza de vacanță

Dacă pleci în vacanță cu pastile în bagaje nu înseamnă deloc că ești pesimist. Indiferent dacă alegi să mergi la mare sau la munte, este indicat, mai ales atunci când pleci în vacanță cu cei mici, să ai în bagaj acele doctorii care pot calma durerile sau cele ce pot vindeca afecțiunile digestive, cum este, de exemplu, diareea

Medicii recomandă ca orice familie care pleacă în vacanță să aibă în valiză o trusă cu medicamente pentru călătorie. Nu de puține ori s-a întâmplat ca turiștii să se pricopsească cu o toxiinfecție alimentară sau cu o enterocolită acută, de aceea, medicamente precum Furazolidon sau Imodium nu trebuie să lipsească din bagajul tău.

Pe primul loc, antitermicele

„Pentru familiile cu copii care pot face diaree în vacanță se recomandă Debridad, pliculețe de Smecta precum și plicuri cu săruri de rehidratare pentru că astfel de afecțiuni duc la deshidratarea organismului. De asemenea, este recomandat ca în valiza călătorului să se găsească medicamente antivomitive, precum Metoclopramid. Se întâmplă ca la drum lung, pe serpentine, sau după călătoria cu avionul, să apară o stare de greață, de aceea este bun acest medicament”, ne explică dr. Valentina Boboc, medic specialist în medicina familiei.

Specialistul spune însă că principalele medicamente care nu trebuie să lipsească din bagaje sunt cele antitermice.

 „Paracetamolul sau Nurofenul, mai ales pentru copii, trebuie să fie pe primul loc, pentru că febra este cea mai răspândită afecțiune atunci când ne aflăm în vacanță. Febra se poate face din foarte multe cauze, iar principalul medicament pe care îl luăm atunci când avem temperatură este cel antitermic, până la stabilirea unui diagnostic. Nu recomand antibioticele în vacanță, pentru că aceste pastile se dau doar cu recomandarea medicului. Nu doar pentru că așa este legea, ci, pur și simpu, pentru faptul că orice antibiotic luat după ureche poate afecta”, mai spune dr. Valentina Boboc.

„Orice arsură ne poate strica vacanța”

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel