Categories: Ştiri sănătate

Medicamentul american împotriva COVID, noua SALVARE a românilor. Când va ajunge în România

Molnupiravir este medicamentul produs de americani împotriva noului virus. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, spune că dozele vor avea „un impact favorabil în următoarele 10 zile”.

Medicamentul american împotriva COVID, noua SALVARE a românilor. Când va ajunge în România

Ministrul Sănătății a spus că medicamentul va ajunge și în România la sfârșitul acestei săptămâni. Acesta mai spune că s-a semnat contractul și a stabilit ultimele detalii privind livrarea primului dintre cele două produse inovative – Molnupiravir, care se administrează pacienților simptomatici, cu risc crescut.

Primele cantități vor ajunge în România probabil la sfârșitul acestei săptămâni, iar direcțiile de sănătate publică le vor distribui spitalelor și centrelor de evaluare în primele zile ale săptămânii viitoare.

„E un lucru important care cred că va avea un impact favorabil în următoarele 10 zile pentru scăderea presiunii pe secțiile de terapie intensivă și ceea ce, evident, ne preocupă pe toți, reducerea numărului de decese, pentru că de data aceasta discutăm de antivirale la care s-a măsurat acest efect și este certificat de studii științifice, pe când celelalte pe care le-am avut la dispoziție până în momentul de față – mă refer la Favipiravir – nu aveau aceste efect, ci doar de reducere a duratei bolii”, a declarat Rafila.

Ministrul Sănătății a vorbit și despre numărul uriaș de infectări din România.

„Astăzi pentru prima dată s-au efectuat peste 100.000 de teste, aproape 110.000 de teste efectuate, drept pentru care am avut 34,500 de cazuri de îmbolnăviri. Acest număr este preocupant, dar, pe de altă parte, nu putea fi exclus din scenariile pe care MS vi le-a prezentat încă de acum săptămâni. Este un număr de cazuri similar cu ceea ce se întâmplă în multe alte țări”, spune Rafila.

Ministrul Sănătății spune că încearcă să caute soluții pentru a nu mai apărea focare în sistemul medical.

„Să găsim o soluție astfel încât personalul medical, atunci când intră în serviciu, să beneficieze de testare… au apărut focare”, a spus ministrul Rafila.

Alexandru Rafila susține că situația este sub control

„Nu există motive de panică, important este să respectăm regulile și să încurajăm vaccinarea mai ales în cazul categoriilor la risc”, a adăugat ministrul Sănătății.

Deși numărul cazurile de infectare cu Omicron crește foarte mult, ministrul Sănătății susține că școlile nu se vor închide decât dacă în județul respectiv vor fi ocupate 75% din paturile dedicate bolnavilor COVID.

„Școlile rămân deschise pe baza algoritmului stabilit… Ministerul Educației a reînceput programul de testare în școli… mai trebuie lucrat astfel încât testele să fie efectuate corect”, a precizat Rafila.

El le-a cerut părinților copiilor care au simptome să nu-i trimită la școală pentru a evita răspândirea virusului.

Ce este molnupiravir?

Într-un studiu clinic pe indivizi cu risc ridicat la începutul cursului bolii, s-a dovedit că pastila antivirală Merck reduce spitalizările și decesele cu aproximativ 30%.

Agenția a autorizat medicamentul oral pentru tratamentul formelor COVID-19 ușoare până la moderate la adulții care prezintă un risc de boală severă și pentru care tratamentele alternative pentru SARS- COV- 2 nu sunt accesibile sau adecvate clinic.

Atât pastilele Merck (molnupiravir) ar putea fi instrumente promițătoare pentru cei bolnavi de COVID-19, mai ales în fața variantei Omicron, care se răspândește rapid, potrivit Antena 3.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

6 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

7 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

7 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

8 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

8 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

9 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic