Sari la conținut

”Medicamentul” delicios care tratează zeci de boli și menține creierul în formă. Ai nevoie de 3 ingrediente să îl prepari

Sursă foto: pixabay
Scorțișoara poate avea un impact pozitiv asupra sensibilității la insulină și a nivelului de zahăr din sânge

Combinația de miere, scorțișoară și nuci este o încântare atât pentru papilele gustative, cât și pentru sănătate. Preparat cu ingrediente naturale pe care le găsești la îndemână în bucătărie, acest amestec are puterea de a trata foarte multe afecțiuni, atribuindu-se pe bună dreptate, calitatea de elixir.

Efectele terapeutice ale mierii, ale scorțișoarei si ale nucilor sunt bine cunoscute, această rețetă fiind folosită cu succes în tratamentele naturiste ale multor boli, în special ale celor care au drept cauză deficiența sistemului imunitar.
Fiecare dintre cele trei ingrediente în parte constituie bază de tratament pentru multe probleme de sănătate, aducând beneficii majore organismului. Însă, când mierea, scorțișoara și nucile sunt combinate, proprietățile lor sporesc, devenind imbatabile în lupta cu afecțiunile care ne macină sănătatea și ne afectează starea de bine.

Mierea este unul dintre cele mai sănătoase și complexe alimente. Datorită conținutului său bogat în vitamine, aminoacizi, acizi organici, minerale, enzime provenite de la albine, bioflavonoizi și antioxidanți, aceasta este considerată un super-aliment. Este cel mai rapid și mai puternic energizant natural cunoscut, precum și un eficient antiinfecțios natural, care acționează asupra principalelor sisteme și aparate din organism, de la tubul digestiv și căile respiratorii până la nivelul pielii și al mucoaselor.

Tratament pentru multe boli

La rândul ei, scorțișoara este apreciată și recunoscută încă din Evul Mediu, când era folosită pentru tratarea spasmelor musculare, a vărsăturilor, a diareei, infecțiilor, răcelii, și a pierderii poftei de mâncare.
Ca și nutrienți, scorțișoara conține carbohidrați, proteine, grăsimi și fibre, vitamine precum A și C, tiamină, niacină, riboflavin. Este o excelentă sursă de mangan, conținând și fier, sodiu, potasiu, calciu și fosfor. În plus, conține un puternic antioxidant numit glutation. Toate aceste „ingrediente” oferă scorțișoarei calități terapeutice deosebite.

Nucile sunt unele dintre cele mai sănătoase fructe oleaginoase din lume. Au în compoziție o multime de vitamine, minerale și grăsimi sănătoase, de pe urma cărora poți obține o mulțime de beneficii. Acestea constituie o bogată sursă de energie, conţinând mulţi nutrienţi, antioxidanţi şi vitamine esenţiale pentru o bună funcţionare a organismului. Introducerea regulată în meniu a nucilor ajută la reducerea colesterolului negativ şi la creşterea nivelului de colesterol pozitiv. Totodată, consumul de nuci ajută la o bună funcționare a creierului și a inimii.

Combinația de miere, scorțișoară și nuci are efecte uimitoare atât în ceea ce privește consolidarea sistemului imunitar cât și în tratamentul diverselor boli.

Ingrediente necesare pentru prepararea amestecului:

– 100 de grame de miez de nucă
– 300 de grame de miere
– 2 lingurițe de scorțișoară

Se zdrobește foarte bine miezul de nucă și se amestecă cu mierea și cu scorțișoara până când se omogenizează.

Acestea sunt câteva dintre problemele de sănătate de care acest amestec vă poate scăpa:

1. Imunitate – consumați o linguriță pe zi pe o perioadă cât mai lungă
2. Prevenirea și tratarea bolilor de inimă – se ia câte o linguriță dimineața pe stomacul gol și una seara înainte de culcare (3-4 luni pe an)
3. Stimularea memoriei – se consumă 3 lingurițe pe zi, dimineața, la prânz și seara (se recomandă în special în perioada de examene)
4. Inflamațiile vezicii urinare – diluați 2 lingurițe din acest preparat într-un pahar cu apă calduță. Consumați câte un pahar pe zi timp de 7 zile
5. Artrită – aplicați amestecul pe locul afectat și masați încet. Alternativ, puteți să consumați în fiecare dimineață pe stomacul gol un pahar de apă calduță în care ați adăugat o lingură din acest amestec
6. Răceală – se adaugă o lingură din acest preparat într-un pahar cu apă calduță și se bea câte un pahar dimineața și unul seara, înainte de culcare
7. Scăderea colesterolului – consumați 4-5 lingurițe pe zi, asociate cu adoptarea unei diete de tip vegetarian, și în maxim o lună, nivelul colesterolului va reveni la normal
8. Gastrită și ulcer – consumați o linguriță dimineața pe stomacul gol pe o perioada de 30 de zile
9. Oboseală – se adaugă o lingură din amestecul de miere, scorțișoară și nuci într-un pahar cu apă. Se bea un pahar dimineața și unul după-amiază, atunci când simțiți că vă cuprinde o stare de moleșeală.

10. Acnee – se aplică amestecul direct pe coșuri, seara, înainte de culcare. Se îndepărtează cu apă calduță a doua zi.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel