Din cuprinsul articolului
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunţă o serie de măsuri fără precedent în sistemul medical de stat! Potrivit acestuia, medicii care pleacă „la ora 11 -12” de la spitalul public pentru a lucra la privat ar putea fi concediaţi.
În prima conferință de presă organizată la sediul instituției de la preluarea mandatului, Rogobete a precizat că în prezent se lucrează la indicatorii de performanță, iar „modificarile legislative vor duce la desfacerea contractului de muncă, în cazul medicilor care nu își respectă programul de lucru”.
„Respectarea programului de lucru din spitalul public este obligatorie”
„Rog toți colegii din spitalul public să respecte programul de lucru. Nu sunt deloc de acord ca medicul să aleagă între public și privat, dar respectarea programului de lucru din spitalul public este obligatorie.
După ce termină programul, medicul are dreptul să aleagă să își desfășoare activitatea și în sistemul privat”, a declarat ministrul Sănătății, potrivit antena3.ro.
Rogobete a ţinut să puncteze faptul că nu toți medicii părăsesc spitalul în timpul programului, dând exemplul rezidenţilor. „Există medici rezidenți care fac 12 gărzi pe lună neplătite, pentru a ajuta spitalul. De asemenea, există medici care vin de acasă pentru pacienții lor. Dar există medici care la ora 11, la ora 12 nu mai sunt la spitalul public, merg să lucreze în privat”, a subliniat Alexandru Rogobete.

Managerii de spital vor avea mult mai multe instrumente legislative pentru a interveni
Acesta a anunțat, încă de la începutul mandatului de ministru, că va lua măsuri împotriva medicilor care lucrează în spitale publice și nu își respectă programul: „Nu sunt de acord ca medicul să aleagă între public și privat, fiecare e liber să lucreze la privat, dar după program. Se lucrează la această măsură: managerul de spital va avea mult mai multe instrumente legislative pentru a controla acest fenomen”.
„Prin noile modificări legislative, managerul și șeful de secție vor avea mult mai multe instrumente legislative de control. Dacă vom identifica situații în care medicul nu își respectă programul la public se poate ajunge până la desființarea contractului de muncă”, a mai spus ministrul.