sâmbătă, februarie 21, 2026
-1.4 C
București

Medicii fug de această instituţie. Rafila: „Niciun medic nu se duce să fie director”

Fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila intervine în scandalul provocat de lipsa respectării normelor igienico-sanitare la Spitalul Sf Maria din Iaşi, unde şapte copii au decedat din cauza infecţiilor nosocomiale.

În context, Rafila susţine că nu sunt multe persoane care să dorească să devină director al unei Direcţii de Sănătate Publică, arătând că salariul este de maxim 7.000 de lei. ”Şi atunci niciun medic, care are salariul dublu, nu se duce să fie director de direcţie sănătate publică. Şi noi avem la direcţia de sănătate publică tot felul de profesii. Avem avocaţi, adică jurişti, avem economişti, avem ingineri”, arată el.

Citeste si…

Alexandru Rafila a fost întrebat despre schimbarea modului în care se numesc şefii Direcţiei de Sănătate Publică. ”Aici am o problemă puţin mai complexă. Nu e vorba numai de numire. În primul rând cine vrea să fie şef la DSP?

Credeţi că sunt mulţi amatori? Nu. De ce? Pentru că salariul unui director de direcţie de sănătate publică e maxim 7.000 de lei. Şi atunci niciun medic, care are salariul dublu, nu se duce să fie director de direcţie sănătate publică. Şi noi avem la direcţia de sănătate publică tot felul de profesii. Avem avocaţi, adică jurişti, avem economişti, avem ingineri. Ăştia sunt directorii direcţiei de sănătate publică”, a declarat Rafila la Medika TV.

Citeste si…

alexandru rafila
Sursa foto: arhiva doctorulzilei

În urmă cu 20 de ani era obligatoriu ca directorul de DSP să fie medic

El a precizat că în urmă cu mai bine de 20 de ani era obligatoriu ca directorul de DSP să fie medic. ”Eu când am intrat în sistemul de sănătate publică în 2001, era obligatoriu să fie medic, directorul. Nu e vorba de concurs, e vorba de statut. Pentru că directorul Direcţiei de sănătate publică este funcţionar public şi el are în subordine medici mulţi, de laborator, epidemiologi, care câştigă de două ori mai mult decât el.

Şi atunci procesul de selecţie al celui care e director de sănătate publică este, de fapt, de contraselecţie. Şi de multe ori nu găseşti pe cine să pui, chiar cu delegaţie, chiar în concurs”, a afirmat fostul ministru al Sănătăţii pentru sursa citată de News.ro.

Reorganizarea structurilor de control din sistemul sanitar

Rafila a precizat că actualul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a lansat ideea reorganizării DSP-urilor. ”Am văzut că domnul ministru a lansat o idee, eu n-am apucat să discut cu el, de reorganizare a DSP. Noi avem două structuri.

Citeste si…

Avem o structură de specialitate, care e Institutul Naţional de Sănătate Publică, care are centre regionale şi pentru că nu era acoperită toată ţara, în timpul mandatului meu, am mai făcut, şi a fost ideea mea asta, să mai facem încă două centre regionale.

Adică noi aveam Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, plus Târgu Mureş, Sibiu, şi am mai făcut un centru de sănătate publică la Craiova şi unul la Galaţi. Ele sunt cu specialişti, cu epidemiologi, cu igienişti, cu microbiologi şi aşa mai departe. Ei nu sunt funcţionari publici. La Direcţiile de Sănătate Publică, cei care fac controlul, inspecţia, directorii toţi sunt funcţionari publici”, a explicat Rafila.

Citeste si…

Fostul ministru a recomandat ”să existe structuri de natură tehnică în care anumite servicii din cadrul actualelor DSP-uri să fie conectate cu un centru regional de sănătate publică şi să fie numai profesionişti”.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Rujeola și tusea convulsivă revin. Vaccinarea a coborât la un minimum istoric în România

Aproximativ unul din doi copii din România nu este...

Medicii avertizează: această băutură populară este asociată cu un risc de demență de până la 300%

Băuturile carbogazoase dietetice, promovate ani la rând drept alternativa...

Ajutoarele de încălzire destinate persoanelor vulnerabile, furate de angajații primăriei

Ajutoarele de încălzire destinate persoanelor vulnerabile ar fi fost...

Ce evitau bătrânii de Lăsata secului ca să nu atragă ghinionul. Un gest greșit putea „strica norocul”

Lăsata secului nu era privită, în satul tradițional românesc,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Sorin Costreie critică ideea obligării absolvenților de Medicină să rămână în țară

Sorin Costreie a intervenit duminică în dezbaterea privind propunerea...

Rafila, atac virulent la Bolojan: Medicii nu pot fi „legați” de sistem prin forță!

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, contestă vehement propunerea...

Citește și