De prea multe ori, pacientul român este pus în fața unor diagnostice din care nu înțelege mare lucru. Nici cadrele medicale nu au foarte mult timp la îndemână să le explice pe îndelete, dar de cele mai multe ori nici nu au dispoziția necesară pentru a vorbi pe înțelesul oamenilor. Uneori, camerele de gardă ale spitalelor de urgență îmi par adevărate uzine de roboți. Totul e standardizat, totul e numărat, toată lumea se grăbește.
Partea cu vorbitul pe înțelesul oamenilor rămâne o problemă care nu pare prioritară într-o Unitate de Primiri Urgențe, dar nu același lucru trebuie să se întâmple în alte situații, cum ar fi atunci când mergi la medicul de familie sau la specialistul de ramură să te diagnosticheze.
Am încercat și în următorul număr al revistei „Doctorul zilei”, ca și în ultimele trei numere, să aducem specialiștii din Sănătate într-un dialog cu cititorii – prin intermediul nostru -, o conversație pe înțelesul tuturor, fără prea multe cuvinte din dicționarele medicale.
Am încercat aceasta nu din orgolii care nu-și au rostul, ci pentru că populația României are nevoie să înțeleagă, să i se explice. Are nevoie de un fel de educație medicală minimală, așa cum are nevoie de o educație juridică de uz general, pentru a se putea descurca în această lume.
Știu, mulți cred că nu e treaba presei să facă asta, să se ocupe de ridicarea nivelului educației populației. Corect doar parțial. Sigur, sarcina este în principal a celor care conduc statul, dar și presa are o funcție educativă printre atributele ei, despre care am învățat cu toții la facultate, dar pe care nu prea o aplică nimeni.
Specialiștii din diverse domenii ale Sănătății au acceptat să explice în limbajul comun probleme care țin de specialitate, din dorința de a mai alunga din nedumeririle pacienților.
