Sari la conținut

Medicul care spune adevărul dur despre boala care ucide 6 românce pe zi: mame, fiice și chiar tinere de 19 ani

durere pelvina
sursa foto: arhiva doctorul zilei
Cancer de col uterin

România rămâne pe primul loc în Europa la incidența și mortalitatea prin cancer de col uterin. Prof. univ. dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, șeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, atrage atenția că situația este una critică și că prevenția rămâne singura armă reală împotriva unei boli care ucide zilnic.

„Avem o mortalitate de 17 la 100.000 de femei, adică de patru ori mai mare decât cea europeană. Avem cea mai mare incidență din Europa, de 2,5 ori peste media europeană. Sunt cifre foarte grave care ne obligă să acționăm”, a declarat medicul în cadrul unui eveniment organizat la SUUB cu ocazia Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.

Citeste si…

Zilnic, în România sunt diagnosticate nouă cazuri noi de cancer de col uterin, iar șase femei își pierd viața din cauza acestei boli.

„Unul din nouă cazuri de cancer de col uterin din Europa este din România. Unul din 7,5 decese la nivel european este tot din România. Dacă există o țară unde campaniile de conștientizare ar trebui să fie maxime, aceea este România”, a subliniat prof. Cîrstoiu.

Cea mai tânără pacientă de la SUUB a avut 19 ani

Medicii de la Spitalul Universitar de Urgență București se confruntă cu cazuri tot mai tinere. Prof. Cîrstoiu a vorbit despre cea mai mică vârstă înregistrată.

„Cea mai tânără pacientă din ultimii zece ani la SUUB a avut 19 ani. A fost un caz fericit pentru că boala a fost descoperită într-un stadiu bun și a putut fi salvată. Virusul poate ucide oricând și nu trebuie să crezi niciodată că nu ți se poate întâmpla ție.”

Citeste si…

În perioada 2023–2025, la SUUB au fost diagnosticate 225 de cazuri noi de cancer de col uterin și 1.273 de cazuri de displazii de col asociate cu alte leziuni. Media de vârstă a pacientelor a fost de 53 de ani, dar cea mai tânără din această perioadă a avut doar 22 de ani.

La nivel mondial, situația este la fel de gravă.

„O femeie moare din cauza cancerului de col uterin la fiecare două minute. În timpul în care vorbim, undeva în lume o femeie pierde lupta cu această boală”, a explicat medicul.

Infecția cu virusul HPV nu afectează doar femeile. Prof. Cîrstoiu a atras atenția asupra impactului global.

„Infecția cu HPV generează 5% din toate cancerele, atât la femei, cât și la bărbați. Peste 600.000 de femei au anual un cancer declanșat de HPV și aproape 70.000 de bărbați dezvoltă cancere asociate cu acest virus.”

Citeste si…

Cancerul de col uterin nu este însă o condamnare inevitabilă. Există un „trepied” al prevenirii: control ginecologic regulat, screening și vaccinare.

„Avem trei elemente esențiale. Consultul ginecologic, screeningul și vaccinarea. Dacă toate ar funcționa corect, am avea o scădere drastică a acestor cifre îngrozitoare.”

Vaccinul anti-HPV este sigur și testat de aproape 20 de ani

Una dintre cele mai ferme poziții ale medicului Monica Cîrstoiu vizează vaccinarea.

„Vaccinul anti-HPV este un vaccin sigur. A fost omologat în SUA în 2006. După aproape 20 de ani, nu ar mai trebui să ne întrebăm dacă este sigur sau nu.”

Citeste si…

Ca exemplu de succes, medicul a menționat Australia.

„Australia a reușit aproape să eradicheze cancerul de col uterin prin vaccinarea atât a fetelor, cât și a băieților. Acolo vorbim despre eradicarea unei patologii maligne.”

În România, vaccinarea a început timid, dar lucrurile se mișcă.

„Din octombrie anul trecut, vaccinul este compensat pentru băieți și fete între 11 și 27 de ani, iar femeile între 27 și 46 de ani beneficiază de compensare de 50%.”

Spitalul Universitar de Urgență București a deschis un cabinet de vaccinare în ambulatoriu în martie 2024. Efectele s-au văzut rapid.

„În 2025 am administrat 612 vaccinuri anti-HPV, față de 294 în 2024. Practic, aproape am dublat numărul. Zece la sută dintre vaccinări au fost la băieți, ceea ce este extrem de important.”

„Este foarte ușor să te vaccinezi. Cu bilet de trimitere, vaccinul se poate ridica din farmacia spitalului și se poate face în aceeași zi”, a explicat medicul.

Spitalul Universitar contribuie printr-un sistem integrat.

„Facem prevenție prin cabinetul de vaccinare, screening prin colposcopie, diagnostic prin laborator de anatomie patologică, tratamente moderne, oncologie medicală, chimioterapie și în viitor radioterapie.”

„Șansa la viață se bazează pe accesul la medic, screening corect și vaccinare. Dacă nu facem aceste lucruri, vom rămâne pe primul loc în Europa la incidență și mortalitate.”

Vaccinarea gratuită și compensată în România

În prezent:

  • fetele și băieții între 11 și 26 de ani beneficiază de vaccinare gratuită
  • femeile între 26 și 45 de ani beneficiază de compensare de 50%

În plus, sunt recomandate:

  • testarea Babeș-Papanicolau de la 21 de ani
  • testarea HPV
  • cotestarea periodică

Factorii de risc includ:

  • infecția cu HPV
  • infecțiile cu Chlamydia sau herpes
  • debutul precoce al vieții sexuale
  • partenerii sexuali multipli
  • traumatismele repetate ale colului uterin

Mesajul prof. dr. Monica Cîrstoiu este direct și fără echivoc.

„Avem armele necesare. Avem vaccinul. Avem screeningul. Avem tratamentul. Tot ce ne lipsește este mobilizarea reală a societății. Dacă nu o facem, vom continua să pierdem femei care ar fi putut fi salvate.”

avatar image
Ecaterina Matei

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Jurnalism. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel