Sari la conținut

Medicul ortoped Dragoş Popescu: „Majoritatea leziunilor genunchiului atunci când practici schiul se întâmplă nu la viteze fenomenale, ci la cele mici”

Loreta Popa

În momentul în care a decis să dea la Medicină n-a fost pentru că simţit că are chemare. În familia sa erau doar arhitecţi. În timpul facultăţii s-a îndrăgostit iremediabil de profesia sa, a ales Ortopedia, şi a decis că trebuie să repare oase şi să redea oamenilor şansa la o viaţă normală.

A plecat în Spania, a stat printre profesionişti, a muncit şi a învăţat că pentru a fi cel mai bun e nevoie de multă disciplină şi ambiţie. Şi aşa a ajuns să fie singurul chirurg ortoped din România cu experienţă în transplantul de menisc. „Ortopedia este mai practică, mai mecanică, mai puţin medicină tradiţională. Ori asta, ori cu totul altceva. Nu aveam de ales. În timpul facultăţii am avut o bursă de vară la un spital. Un oraş extraordinar, eram tânăr, era clar că asta îmi doream să fac. Sistemul era oarecum asemănător cu cel românesc şi mi-am spus că o să dau examenul acolo. Am dat un examen. De două ori. Prima dată nu am reuşit şi l-am dat şi în anul următor. Am reuşit în Barcelona, la Ortopedie. În Occident medicul se ocupă de o anumită parte a ortopediei, nimeni nu face de toate. Am avut noroc atunci când am terminat specializarea să pot să mă dedic acestui lucru care îmi plăcea. Avantajul supraspecializării de fapt acesta este. Dedicându-te unei anumite părţi a corpului omenesc, pe de o parte, ajungi să o cunoşti mai bine. Orice fel de procedeu legat de zona corpului pe care o cunoşti la perfecţie este cu atât mai simplu cu cât oferă avantajul pacientului că tu faci asta în fiecare zi, iar riscul să greşeşti este mult mai mic. Medicina îţi ia multă vreme s-o studiezi, şase ani de facultate, cinci ani de specializare, apoi supraspecializare. Înveţi tot timpul”, spune medicul Dragoş Popescu.
Transplantul de menisc este o intervenţie destul de complicată, care din păcate la noi în ţară nu se face nici acum. „În România pentru a face transplant de menisc ai nevoie de o aprobare specială, în timp ce în Spania este nevoie de o grefă. În România de exemplu este un fel de aprobare ca pentru un transplant de inimă“, explică medicul.
Genunchiul, ca articulaţie, este una dintre cele mai solicitate şi care are problemele cele mai frecvente. Una dintre reguli este greutatea. Aceasta nu trebuie depăşită, pentru a nu solicita articulaţia foarte tare. E important să faci mişcare de două, trei ori pe săptămână, de exemplu să mergi pe bicicletă. „Sporturile de iarnă sunt din ce în ce mai solicitate, dar lumea ştie puţin despre ele şi ştie şi mai puţin să se păzească de accidente. Căzăturile simple sunt cele care pun probleme mari, nu cele care au loc la mare viteză. De ce? Pentru că s-a constatat că din cauza clăparilor, a schiurilor, a legăturilor care s-au tot îmbunătăţit de-a lungul timpului leziunile care înainte erau mai mult în jurul gleznei sau fracturile de tibie, acum s-au deplasat spre genunchi, din cauza acestor sisteme noi. Sunt mai mult la genunchi decât sub el. Acest sport, schiul, solicită din plin articulaţia genunchiului. Sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le facă oricine. Înainte de a merge la schi e important să fii în formă. Să mergi la o sală timp de o lună înainte de mersul la schi. Să faci exerciţii de tonifiere a muşchilor, a coapsei. Toate legăturile, clăparii, trebuie foarte bine reglate, asta contează, dacă ele acţionează la timp pot să prevină o leziune a genunchiului”, este de părere medicul Dragoş Popescu.
Iarna creşte numărul celor care vin cu ligamente încruşiate la genunchi din cauza schiatului. „Nu am o cifră a presiunilor, dar sunt situaţii când asupra genunchiului se pun presiuni de 10 ori mai mult decât greutatea corpului. În funcţie de activitatea sau gestul pe care-l faci. Sunt nişte studii făcute de americani despre cum ar trebui să cazi. Este o chestie foarte importantă să nu te laşi pe spate, să încerci să cazi pe faţă, să nu încerci să stai drept, ci cât mai ghemuit. Femeile peste 35 de ani, cele care încep să înveţe după vârsta asta, sunt predispose acestui gen de accidente. Majoritatea leziunilor se întâmplă nu la viteze fenomenale, ci la cele mici. Când te dai jos din telescaun sau când îţi scapă un schi din clăpar. Nu sar legăturile, apare o torsiune care imprimă o rotaţie mai mare a piciorului decât în mod normal şi atunci apar leziunile”, îşi continua medicul ideea.
Operaţiile nu durează mai mult de o oră jumătate. Rareori are operaţii de trei ore. Scoaterea unei părţi a unui menisc ce s-a rupt durează un sfert de oră, ca timp chirurgic. Dragoş Popescu crede că tehnologia are din ce în ce mai mult un cuvânt de spus. „Dacă acum zece ani protezele de genunchi erau greu de montat, acum pot fi puse cu un navigator chirurgic, care te ajută să ai o precizie mai mare. Există tehnici de personalizare a protezelor în aşa fel încât să fie cât mai precise pentru genunchiul tău şi probabil nu foarte departe o să avem roboţi în medicina ortopedică. Există deja în alte chirurgii. Cu cât avansăm, schimbările sunt mai rapide”, spune ortopedul.
Operaţiile au o anumită traiectorie, dar oricând se pot complica. „Dacă faci ce-ţi place nu contează cât stai în picioare. Experienţa te ajută. În ortopedie aşa e”, afirmă Dragoş Popescu.
Date personale
Dragos Popescu are 42 de ani, iar în ultimii 15 a reparat oase. Este chirurg ortoped şi profesează în Spania însă mărturiseşte că-şi doreşte să revină acasă, în România. Îşi doreşte să practice o medicină sigură şi de încredere. Un sistem care te tratează cu respect, care te înţelege, te sprijină şi te îndrumă, ceea ce în multe cazuri din România nu se întâmplă. Se implică, discută cu pacienţii şi îi ajută să înţeleagă că nimic nu e greu când vine vorba de reparat oase. Este pasionat de motoare şi în timpul liber face sport şi se relaxează alături de familie şi prieteni.„În ţara noastră, un medic are de aşteptat multă vreme până să fie lăsat să opereze, în timp ce în Spania lucrurile sunt mult mai relaxate, iar chirurgii sunt ajutaţi să înveţe practicând”, este de părere ortopedul. Are o carieră de succes, o soţie frumoasă şi două fetiţe. Însă, nu s-a gândit niciodată să rămână definitiv în Spania. Vine în România o dată pe lună şi spune că vrea să se stabilească treptat aici pentru că la început este mai complicat să operezi şi să te caute pacienţii dacă nu ştiu multe lucruri despre tine, spune Dragoş Popescu, precizând că în acest moment colaborează cu o clinică privată din Capitală.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel