Categories: Ştiri sănătate

Mesaj dur al asociaţiilor de pacienţi către ministrul Rafila: Nu ne ucideți speranța!

Mai multe asociații de pacienți au transmis joi o scrisoare deschisă în care critică dur anunțul făcut săptămâna aceasta de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a declarat că este necesară modificarea planului național de combatere a cancerului în România.

Planul a fost aprobat prin lege anul trecut, iar acum Ministerul Sănătății ar trebui să aibă gata normele de implementare.

Ministrul Sănătății susține, însă, că legea are lacune și ar trebui modificată. În replică, asociațiile de pacienți îl acuză pe ministrul Alexandru Rafila că pune în pericol viețile unor pacienți și îl avertizează că îl vor da în judecată dacă întârzie implementarea legii.

Planul național de prevenire și combatere a cancerului a fost votat anul trecut în Parlament și promulgat de președinte în noiembrie 2022. Este reprezintă principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire și combatere a cancerului la nivel național și urmează să fie implementat în perioada 2023 – 2030.

Scrisoarea deschisă este semnată, în numele pacienților cu cancer din România, de Cezar Irimia, președinte al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Alianța Pacienților Cronici din România, și este adresată președintelui Klaus Iohannis, prim-ministrului Nicolae Ciucă, președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și președintei Senatului, Alina Gorghiu.

Conținutul integral al scrisorii deschise

Nu ucideți speranța abia născută!

Declarațiile făcute de domnul Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, referitoare la Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului și așa zisele lacune din cauza cărora nu poate fi implementat în acest an, confirmă faptul ca unii demnitari din România se cred mai presus de lege!

Pacienții cu cancer din România își văd șansele de supraviețuire spulberate de anunțul făcut de ministrul Rafila, în condițiile în care Ministerul Sănătății avea obligația legală să realizeze normele Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului în termen de 180 de zile pentru a putea fi implementat”.

Vă implorăm, nu ne abandonați! Faceți ceva ca legea să fie respectată și implementată. Altfel, încălcarea legii va fi cuantificată în vieți pierdute! Nu situați România, prin aceste comportamente lipsite de minimă empatie a unor demnitari, în altă regiune geografică!

Noi, pacienții cu cancer, cetățeni ai României, ne-am săturat de încălcarea legilor țării și nu mai dorim să fim rușinea Uniunii Europene. Nu mai acceptăm să ne plângem părinții, frații, surorile, copiii decedați – cu semnătura Ministerului Sănătății pe certificatele lor de deces! Opriți genocidul!

Raportul OECD și al Comisiei Europene arată că România are cu 48% mai multe decese în oncologie decât media europeană și peste 20.000 de decese evitabile, pe an, din această patologie.

Dacă această lege nu va fi implementată, omorând speranța pacienților cu cancer din România, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer își rezervă dreptul de a acționa în judecată Ministerul Sănătății și pe ministrul de resort, pentru încălcarea legilor votate de Parlamentul României și promulgate de președintele țării!

Nu ne ucideți speranța abia născută!, 

În numele pacienților cu cancer din Romania,

Cezar Irimia

Președinte,

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer,

Alianța Pacienților Cronici din România.”, se arată în document.

Recent Posts

Șase copii au ajuns la Urgență cu halucinații. Bunica i-ar fi spălat cu o substanță toxică

Mai mulți copii au ajuns la Urgență cu halucinații. O nouă tragedie care ar fi…

26 de minute ago

Trei simptome de cancer care pot fi observate în timpul mesei. Ce nu trebuie să ignori niciodată

Simptome de cancer care apar la masă. Este bine cunoscut că factori precum fumatul mult,…

56 de minute ago

Suntem din ce în ce mai nefericiți la locul de muncă. Tot mai mulți români se plâng de epuizare și stres

Suntem nefericiţi și neîmpliniți la locul de muncă! Cel puţin aceasta este concluzia la care…

o oră ago

Vestea așteptată de toți pensionarii. CNPP a stabilit modelul OFICIAL al deciziei de recalculare

Modelul deciziei de calcul a pensiilor emis de CNPP. Din septembrie 2024, pensiile stabilite pe…

2 ore ago

Alertă ANM: România, lovită de un nou ciclon. Sfârșit de lună cu ploi zilnice. Când se încălzește vremea

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în următoarele 2-3 zile vom avea parte de vreme…

3 ore ago

Citeste si: