Din cuprinsul articolului
Cuvintele rostite de Iustin Pârvu continuă să fie evocate de credincioși, mai ales în perioadele de neliniște socială și frământare spirituală. Considerat unul dintre marii duhovnici ai României, fost stareț al Mănăstirii Petru Vodă, părintele a vorbit adesea despre încercările prin care va trece omenirea și despre lupta tot mai intensă pentru păstrarea credinței.
Printre mesajele care au rămas puternic întipărite în memoria credincioșilor se numără și avertismentul său legat de vremurile ce vor veni.
„Vor veni vremuri și mai grele! Nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului”, spunea Părintele Iustin Pârvu.
„Acele vremuri deja le-aţi început”
Într-un dialog publicat de presa bisericească, marele duhovnic a fost întrebat despre greutățile prin care urmează să treacă generațiile viitoare. Răspunsul său a fost direct și lipsit de echivoc.
„Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri,va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului. Nu este uşor, sunt vremuri foarte grele.”
Părintele făcea o comparație cu epocile vechi ale monahismului, când retragerea în pustie oferea o anumită libertate față de presiunile lumii. Evoca perioada marilor trăitori din Pustia Tebaidei, unde călugării puteau duce o viață retrasă, fără intervenții sau constrângeri exterioare.
„De exemplu, pe vremea marilor trăitori din Pustia Tebaidei, acolo nici miliţia nu intră, nici control de stat, nici finanţa nu intră, nici un control care să-i tulbure pe călugări.
Erau de sine stătători şi atât de liberi, încât ei într-adevăr puteau să-şi ducă aşa, cu toată dragostea, nevoinţa lor.”
Lupta văzută și nevăzută
În viziunea sa, prezentul aduce o confruntare mult mai complexă, în care credinciosul trebuie să facă față atât ispitelor nevăzute, cât și presiunilor concrete ale societății.
„Însă, la ora aceasta, trebuie să lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; să lupţi cu tine, să lupţi cu lumea, să lupţi şi cu dracul. Diavolul – faci cruce – se mai depărtează, măi. Ăştia văzuţi nu se depărtează, ba te asaltează şi-ţi mai pun în cârcă şi altele; şi toate se răsfrâng asupra ta.”
Părintele sublinia că numărul credincioșilor care caută sprijin duhovnicesc este tot mai mare, semn al frământării generale.
„De aceea credincioşii aceştia, de pildă, care vin din toată lumea înspre mănăstiri, sunt iarăşi un semn că toată lumea trăieşte în clocotul ăsta, în cazanul ăsta de fierbere de la un rău la altul.
Iar călugărul, de bine, de rău trebuie să stea acolo, în faţa lor, să dea un sfat, o relaţie, să le citeşti o rugăciune şi să plece măcar câtuşi de puţin alţii de cum au intrat.
Monahul trebuie să fie prezent şi să răspundă la toate aceste nevoi ale creştinului.”
Schimbarea vieții monahale și presiunea lumii moderne
Duhovnicul rememora și rânduiala de altădată din mănăstiri, când slujbele și ascultările se desfășurau într-un ritm bine stabilit, fără agitația contemporană.
„Altădată nimeni nu-l deranja pe sfântul, pe cuviosul. Păi, câte pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la mănăstirea Durău sau la Secu?
Te duceai la proscomidie, începeai slujba, tu, ca preot, înainte cu o oră, sunai la intrare în tochiţa metalică, toată lumea ştia că a intrat părintele la biserică.
Care este rânduiala paraclisierului?
Paraclisierul deja era venit. Care este rânduiala paraclisierului? Intră în biserică, se închină, ia blagoslovenie de la strana arhierească, se duce şi se închină pe la icoane, la Maica Domnului, la Mântuitorul Hristos, întră în sfântul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidie şi cu frică de Dumnezeu începe să aprindă lumânările, cele două lumânări de pe sfânta masă, candelele.
Era o scară cu trei trepte. Se urca părintele de canon săracul, sufla din greu, dar el voia să aprindă candelele în fiecare miez de noapte, să fie primul acolo când venea preotul slujitor.
După aceea venea la stareţ, lua blagoslovenie de toacă şi de clopot şi Părintele stareţ de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era în pravilă.
Acuma are o maşină cu opt locuri, cu bagaj în spate şi-ntr-o dimineaţă se duce după sticle, a doua zi are nevoie de mătură, apoi de coada măturii şi tot se plimbă şi tot se plimbă, mai merge la o conferinţă, pe la examene şi printr-alte părţi, numai la biserică şi la utrenie nu-i.
Şi paraclisierul n-are unde să se mai ducă, toacă săracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec. Terminăm de pomenit înainte ca să vină preoţii, dar acum sunt câte 3-4 mape de pomelnice numai într-o zi.”
„Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările”
În final, părintele atrăgea atenția asupra problemelor tot mai numeroase ale societății moderne, de la boli și suferințe până la presiunea tehnologiei.
„De asemenea, ca să revin, nu erau atâtea nevoi şi atâtea boli. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atâtea construcţii, atâtea vite, atâta lume.
Pe lângă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund până în a-ţi cunoaşte şi gândul. Şi, când ţi-a prins gândirea, aici este şi partea sufletească. Iar când a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc uşor.
Este o luptă împotriva sufletului. Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Hristos.
Şi, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero, zero, viaţa duhovnicească.”
Mesajul său rămâne, pentru mulți credincioși, un îndemn la vigilență spirituală și la întărirea credinței într-o lume pe care o descria ca fiind tot mai apăsătoare și mai complicată din punct de vedere duhovnicesc.
