Sari la conținut

Mesajul sfâșietor al lui Matei, geamănul supraviețuitor de la Ferma Dacilor: M-ați lăsat singur cu mama. O să am grijă de ea, vă promit

victime ferma dacilor
sursa foto dcnews
incendiu ferma dacilor

Printre cei care și-au pierdut viața în incendiul de la ferma dacilor se regăsesc și doi frați, Petru Ene (12 ani) și Luca Ene (16 ani). Cel de-al treilea frate, Matei Ene, geamănul lui Luca, a fost salvat din flăcări de către tatăl său, angajat al Fermei Dacilor și mâna dreaptă a proprietarului.

Odată ce a reușit să își salveze un copil din cei trei, Matei, bărbatul în vârstă de 48 de ani s-a întors să îi caute pe ceilalți copii. Din nefericire, acesta a murit împreună cu ceilalți copii ai săi în incendiu.

Un mesaj scris de Matei Ene, fratele geamăn care a reușit să supraviețuiască, a apărut pe Facebook:

”Tata, ai fost eroul meu. Ești exemplul meu în viață. Nu îmi vine să cred că ai plecat așa de repede din viața mea. Nu îmi văd viața fără tine.
Petru, te iubesc nespus de mult, ești frățiorul meu și mereu vei fi. Ești puterea mea și sufletul meu. Luca, ești geamănul meu, te iubesc cel mai mult, iar o parte din mine a murit odată cu tine. Ți-am zis să vii după mine și nu înțeleg de ce te-ai oprit…M-ați lăsat singur cu mama. O să am grijă de ea, vă promit. Sunteți familia mea și vă iubesc infinit. Mi-aș fi dat viața pentru voi. Drum lin către ceruri îngerii mei.”

victime ferma dacilor
sursa foto dcnews

O persoana care se afla la Ferma Dacilor, în continuare dată dispărută

O persoană care se afla la pensiunea prahoveană Ferma Dacilor, distrusă de flăcări acum două zile, este în continuare dată dispărută, iar autorităţile extind cercetările pentru a afla cauza incendiului care a omorât deja şapte oameni.

Există deja un dosar penal pentru mai multe infracţiuni, iar o echipă de specialişti de la Institutul Naţional de Securitate şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani li s-a alăturat specialiştilor aflaţi la locul dezastrului.

Trupurile carbonizate ale celor şapte victime au putut fi fost identificate doar pe baza probelor genetice, iar ancheta penală procurorilor deschisă in rem, vizează infracţiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă.

Între timp, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a trimis o echipă de control care să verifice activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi, în urma primelor primelor informaţii primite, l-a demis deja pe şeful Inspecţiei judeţene de Prevenire.

De asemenea, o echipă de specialişti de la Institutul Naţional de Securitate şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani li s-a alăturat colegilor de la Inspecţia Muncii şi celor de la Inspectoratul de Stat în Construcţii care cercetează ceea ce s-a întâmplat la pensiune.

Pensiunea a fost ridicată fără autorizație

Între timp, apar tot mai multe informaţii cu privire la statutul controversat al obiectivului turistic distrus. Potrivit prefectului Virgiliu Nanu, citat de Agerpres, pensiunea, care a fost ridicată fără autorizaţie, a intrat în legalitate abia în 2020, când pentru clădiri a fost obţinut doar un certificat de edificare a construcţiei.

La rândul său, primarul comunei Gura Vadului pe raza căreia se află Ferma Dacilor a precizat că nu a putut dispune un control deoarece nu a putut lua legătura cu proprietarul din acte.

De altfel, ISU Prahova a precizat încă de acum două zile că pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu şi că pompierii care au controlat-o au dat doar avertismente, nu şi amenzi. Şi localnicii spun că erau probleme la acele construcţii pentru care s-a folosit foarte mult lemn, transmite RRA.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel