Sari la conținut

Mihaela Bilic: ”Aceasta e porția corectă de carne. Nici mai mult, nici mai puțin”

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Dr. Mihaela Bilic, despre viroze

Din cuprinsul articolului

Dr. Mihaela Bilic, nutriționistul cel mai deschis publicului care oferă zilnic sfaturi gratuite oamenilor care o urmăresc pe Facebook și Instagram a scris, de data aceasta, și despre carne.

Care este porția corectă, câtă carne este bine să consumăm, pentru a aduce organismului necesarul de care are nevoie, dar și pentru a nu face exces, știm deja că excesele ne dăunează pe termen lung și vin la pachet cu o serie de boli. Așadar le prevenim, cunoscând porția corectă. Iată ce a scris Mihaela Bilic pe Instagram:

Carnea este un aliment de bază

„Când vine vorba de mezeluri, trebuie să le considerăm un fel de „super-carne” deoarece în ele se concentrează nu doar gustul, ci și proteinele, grăsimea, adică implicit caloriile. Ăsta e motivul pentru care consumăm mezeluri mai rar și în cantitate mai mică.

Carnea este un aliment de bază, iar consumul de carne poate fi de 450-500g/săpt.- porția corectă este de 120-150g (cât un pachet de cărți de joc). Mezelurile în schimb sunt produse facultative, le mâncăm din când în când pentru plăcerea gustului, iar porția corectă este la jumătate, adică 50-70g.

Mezelurile sunt și ele de mai multe tipuri: după temperatura la care se prepară, sunt crud-uscate sau fierte/afumate; după structură există produse care păstrează forma cărnii (de ex. prosciutto, jambon, cotlet) și produse tocate (salamuri, cremvurști). Pieptul de rață afumat putem să-încadrăm la categoria mezeluri premium, nu suferă alt proces de transformare decât fierberea. Însă produsul care rezultă e gustos și fraged și poate fi savurat ca o delicatesă: tăiat în felii subțiri și pus peste o salată, făcut sandviș cu un pic de muștar sau dulceață de ceapă, folosit ca „topping” pentru salată orientală sau legume gratinate.

Un lucru mai are fabulos pieptul de rață afumat: stratul de grăsime care, chiar dacă nu-l consumați ca atare, merită folosit la prăjit. Orice produs, de la ouă ochiuri, legume trase la tigaie sau cartofi prăjiți în untură de rață va fi înnobilat de așa o asociere, mai ales că este vorba de o grăsime stabilă la încălzire și mai puțin saturată față de alte grăsimi animale”, a scris Mihaela Bilic pe contul de Instagram.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel