Mihaela Bilic ne învață cum să ne ocupăm nu doar de corpul fizic, ci și de suflet. Medicul dă câteva sfaturi pe pagina sa de Facebook despre cum și unde se “repară” o „inimă frântă”. Cunoscuta și apreciata nutriționistă vorbeşte despre ajutorul unui terapeut potrivit nevoilor fiecăruia şi despre importanţa alinării sufletului prin cuvânt.
„Medicina se presupune a fi știința care te vindecă de boală, acolo unde diagnosticul de boală se bazează pe semne, simptome, manifestări fizice și analize biochimice. Medicina este construită pe argumente, pe dovezi, se adresează concretului, realului- boala nu este o invenție sau un concept abstract, e cât se poate de palpabilă, o vede și o simte toată lumea mai mult sau mai puțin la fel.
Dacă de corpul fizic medicina încearcă să se ocupe cum poate mai bine, de suflet/spirit nu prea știm exact în grija cui revine. Nici noțiunea în sine de suflet nu este foarte clară, neregăsindu-se într-un organ ca atare și nici o localizare precisă neavând. Unii confundă sufletul cu inima, alții cred că spiritul „locuiește” în cap iar dacă e să ne luăm după sediul emoțiilor, am putea spune că e fie „un nod în gât”, fie „un gol în stomac”. Incert ca și poziționare, sufletul se dovedește la fel de dificil și de diagnosticat, și de tratat. Nu știm ce analize sunt recomandate pentru a descoperi care e cauza suferinței noastre, ce știm însă sigur e că sufletul doare!
Unde se tratează un suflet care suferă? Cine se ocupă cu „repararea” unei inimi frânte? Cum să ne recăpătăm buna-dispoziție, optimismul și entuziasmul, cu alte cuvinte cum ne vindecăm spiritul? La acest capitol medicina nu acoperă decât o zonă restrânsă, cea a dezechilibrelor psihice.
Insă dacă nu e nevoie de psihiatru, vindecarea nu mai ține de doctor. Cert este că au existat „doctori de suflete” înainte să fi apărut medicina- preoții și religia au alinat durerea oamenilor atunci când nu erau nici medici, nici psihoterapeuți și, cu atât mai puțin, avalanșa de specialiști în dezvoltare personală.
Pentru că o inimă bolnavă are nevoie de ascultare, de răbdare, de grijă și, cel mai important, de o relație bazată pe încredere.
Ne place sau nu să recunoaștem, nu suntem făcuți să trăim singuri, izolați, iar comunicarea este metoda cea mai eficientă de vindecare a sufletului.
Nu pentru că cel din fața ta trebuie să-ți spună ce ai de făcut, ci pentru că tu vei găsi singur soluția vorbind, povestind, recunoscând, acceptând.
Terapeutul sufletelor, fie că e vorba de un duhovnic, un frate, un bunic, un prieten sau un specialist, trebuie să aibă empatie și capacitatea de a asculta fără să judece.
Culmea e că aceste două condiții esențiale nu pot fi dobândite/învățate/deprinse/mimate- fie le ai, fie nu le ai! Si dacă le ai, înseamnă că te-ai născut cu un har, că vrei-nu vrei trebuie să le folosești, să asculți, să ajuți, să încurajezi.
Fie că se numește spovedanie, fie că se numește psihoterapie, alinarea sufletului nostru se face prin prezență umană și prin cuvânt, nu prin pastile.
Este o nevoie a tuturor, așa că găsiți-vă „terapeutul” care vi se potrivește, cu care puteți avea o comunicare reală și sinceră, omul în care puteți avea încrederea să-i puneți sufletul în palmă.
Căutați ajutorul, nu ne putem vindeca singuri! Singurul lucru care contează este să fim acceptați și iubiți necondiționat, iar această nevoie trebuie satisfăcută pentru sănătatea și echilibrul nostru psihic- indiferent că se numește spovedanie, psihoterapie sau doar prietenie adevărată”.
P.S. Pentru cei care nu au aflat, a apărut Evenimentul Istoric!
