Sari la conținut

Mihaela Bilic dezvăluie care este alimentul minune pentru colonul iritabil. Pre, pro şi postbiotic – echilibrează tranzitul intestinal în cel mai simplu mod!

colon
sursa foto: arhiva doctorul zilei
aliment benefic pentru colon

Nutriționista Mihaela Bilic dezvăluie, într-o postare pe reţelele de socializare, alimentul minune care echilibrează tranzitul intestinal și ameliorează colonul iritabil.

„Ce are laptele și nu găsim în niciun alt aliment? Efect “3 în 1”: Pre-biotic, Pro-biotic și Post-biotic!

Care sunt produsele PREbiotice?

Cele mai cunoscute prebiotice sunt fibrele și amidonul rezistent. Rolul lor este să hrănească microbiota intestinală. Genul acesta de carbohidrați nu pot fi digerați, nu au rol nutritiv, dar ajung în colon unde sunt fermentați și descompuși de flora microbiană și constituie substrat hrănitor pentru bacteriile benefice.

Produsele PRObiotice

Produsele lactate conțin GOS, adică galacto-oligo-zaharide, niște carbohidrați cu lanț scurt pe care nu-i putem digera, dar au efect prebiotic. Se numesc PRObiotice alimentele fermentate care conțin bacterii vii.

Rolul lor este să completeze și să regenereze coloniile bacteriene din intestin. De la iaurt și lapte bătut, la drojdie, bere, murături și borș, tot ce este obținut prin fermentație conține lactobacili și bifidobacterii, deci are efect probiotic.În lapte sunt prezente colonii de lactobacili care completează ecosistemul bacterian responsabil de imunitate.

Dintre toate alimentele fermentate cu efect probiotic, lactobacilii din lactate au cea mai mare rezistență la aciditatea gastrică și cea mai puternică capacitate de a adera la celulele intestinale.

 

Ce înseamnă POSTbiotice?

Sunt compușii activi care iau naștere din fermentarea alimentelor prebiotice. Este vorba de acizi grași cu lanț scurt care ameliorează permeabilitatea intestinului și reduce trecerea de toxine, poluanți și bacterii nocive în circulația sangvină.

Cel mai cunoscut și mai studiat postbiotic este acidul butiric, prezent în unt și grăsimea din lapte. Are efecte miraculoase:

  • echilibrează tranzitul intestinal,
  • ameliorează colonul iritabil și alte boli inflamatorii,
  • reglează nivelul de colesterol și glicemia din sânge,
  • scade riscul de diabet și obezitate,
  • reduce riscul de astm și alergie.

Laptele este un aliment viu, din care se poate obține o multitudine de produse. Fie că este dulce sau fermentat, sub formă de iaurt sau de brânză, laptele hrănește, hidratează, mineralizează și echilibrează organismul.

Și da, să fie integral- pe lângă vitaminele A și D, acid linoleic și acizi grași antiinflamatori, laptele este unul din puținele alimente care conține acid butiric în mod natural!”, a spus Mihaela Bilic.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel