Sari la conținut

Mihai Leu, internat de urgență la Spitalul Fundeni. Care este starea de sănătate a fostului campion mondial

Mihai Leu
Sursa foto: adevarul.ro
Mihai Leu, internat din nou de urgență la Spitalul Fundeni

Mihai Leu, în vârstă de 55 de ani, a fost internat de urgenţă, luni seară, la Institutul Clinic Fundeni şi a fost preluat de Prof. Irinel Popescu, după ce pacientul declarase că a vărsat de mai multe ori pe parcursul zilei. 

Marele campion mondial de box și campion național de raliuri a ajuns pentru a doua oară în ultima lună la Institutul Clinic Fundeni.

Mihai Leu, internat de urgență la Spitalul Fundeni

În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori. De de 10 ani, de când a fost diagnosticat cu cancer, Mihai Leu se află în evidență Institutlui Clinic Fundeni.

Prof. Irinel Popescu, medicul curant al lui MIhai Leu, a declarat pentru Antena 3 CNN, că fostul boxer a primit medicamentaţie şi a fost stabilizat. În prezent, evoluţia este favorabilă.

A fost hidratat, nu mai varsă şi i s-a reluat şi tranzitul intestinal. Profesorul a spus, însă, că, cel mai probabil, îl va ţine intenat pe pacient mai multă vreme. Acesta nu exclude o spitalizare pe toată perioada verii, astfel încât un astfel de episod să nu se mai intâmple.

Vă reamintim, pe 11 mai fostul campion a ajuns tot la Fundeni, în urma unor complicaţii apărute de la intervenția chirurgicală avută în această primăvară la Spitalul Militar din București.

Campion mondial de box și campion național de raliuri

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă. A început să boxeze în 1977, iar în 1997 a devenit campion mondial. A debutat în 1994 şi în automobilismul sportiv. De-a lungul timpului a participat la numeroase raliuri unde a urcat pe podium. Este căsătorit şi are un fiu.

Mihai Leu a fost primul român care şi-a trecut numele pe lista campionilor mondiali la box profesionist. În 1997, sportivul din Hunedoara a cucerit centura mondială la categoria semi-mijlocie a versiunii World Box Organization (WBO), după ce l-a învins la capătul a 12 reprize pe panamezul Santiago Samaniego. La scurt timp după ce a obţinut cea mai importantă performanţă din cariera sa, Mihai Leu a fost nevoit să se retragă din ring, ca urmare a unei accidentări la braţ, însă s-a relansat în raliuri, devenind campion naţional în 2003.

În 1987, atunci când a devenit campion mondial de box la juniori, Mihai Leu a fugit în Germania, ascuns într-un camion, sub scaunul şoferului. S-a reîntors în ţară după Revoluţia din 1989 şi s-a stabilit, împreună cu familia, la Hunedoara.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel